Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a solicitat Ministerului de Finanțe să acorde deductibilitate fiscală integrală pentru contribuțiile virate la fondurile de pensii facultative (pilonul III). Reprezentanții instituției apreciază că o asemenea măsură ar avea un impact nesemnificativ asupra bugetului asigurărilor sociale de stat. “Credem că această măsură va avea un impact minor asupra deficitului public, de doar 0,007% din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2011”, a declarat Mircea Oancea, președintele CSSPP. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt estimate la circa 52 mld. lei anul acesta. În acest moment, contribuțiile la pensiile facultative sunt deductibile în limita a 400 euro/an atât pentru angajat, cât și pentru angajator la calcularea impozitului pe venit, impozitului pe profit, contribuțiilor către asigurările sociale de stat și contribuției de accidente de muncă și boli profesionale.