Retailerul franco-belgian Cora, controlat de grupul Louis Delhaize, și-a dus în perioada 2010-2012 rețeaua de la trei la 10 hipermarketuri, extindere care nu se vede deocamdată în vânzări, care au bătut pasul pe loc  în ultimii patru ani în intervalul 325-330 de milioane de euro.

Cora a anunțat pentru 2012 o creștere a cifrei de afaceri de 6% în lei, dar, în condițiile în care moneda locală s-a depreciat anul trecut cu circa 5% față de euro, vânzările au avansat cu doar 1%, la 328 mil. euro, potrivit calculelor ZF.

În perioada 2007-2008, când Cora avea în România doar trei hipermarketuri, afacerile companiei se ridicau la circa 400 de milioane de euro, fiind la acea vreme rețeaua cu cele mai mari vânzări per magazin din comerțul local.

Anul trecut Cora a avut primul an integral de funcționare pentru magazinele deschise în 2011 la Arad, Constanța și Severin, precum și două inaugurări pe final de an, în Bacău și în cartierul bucureștean Rahova.  Reprezentanții Cora nu au comentat evoluția cifrei de afaceri până la închiderea ediției.

Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro