Vanzarea unui pachet de 25% din actiunile celei mai mari banci romanesti catre un investitor strategic, demararea privatizarii CEC, cresterea, sau macar mentinerea, cotei de piata, infiintarea Biroului de Credit si intr-o mai mica masura intrarea unor noi jucatori pe piata bancara sunt in mare principalele evenimente care ar putea sa mai influenteze intr-un fel sau altul evolutia sistemului bancar in perioada urmatoare.



Cum se vor misca bancile, cum va arata profitabilitatea sistemului bancar, ca un tot dar si in particular, care vor fi afacerile care vor atrage cea mai mare parte a finantarilor, catre ce valuta isi vor orienta bilanturile sunt intrebari ale caror raspunsuri depind fara indoiala de confirmarea scaderii inflatei, de evolutia dobanzilor, la lei si valuta, a cursului de schimb a monedei nationale si nu in ultimul rand de cum vor evolua investitiile – locale si straine.



Ca sistemul bancar va merge pe un trend ascendent, insotit pe de o parte de o crestere evidenta a concurentei, si pe de alta de p crestere a afacerilor dezvoltate, este una dintre parerile unanime ale bancherilor si analistilor.



“Gradul de intermediere bancara, volumele de tranzactionare, activele bancare vor creste fara indoiala. Este cert ca sistemul bancar de la noi va urma drumul pe care au mers si alte sisteme din regiune cu mentiunea ca daca la nivelul parametrilor macroeconomici vor exista intarziri de pana la 6 ani la capitolul grad de intermediere bancara, de sofisticare al produselor, intarzierea va fi mult mai mare. Un rol important la aceasta intarziere il are perioada in care au fost devalizate o parte din banci iar acest lucru a facut ca activele bancare sa treaca in sectorul corporatist”, spune Radu Craciun, senior analist la ABN Amro Bank.



El crede ca “bancile care nu au venit pana acum in sistemul nostru bancar si mai vizeaza un loc in top 10 fara sa achizitioneze ceva au cam pierdut terenul”.”Va fi din ce in ce mai greu ca bancile mici si mijlocii sa-si pastreze profitabilitatea, iar incepand de anul acesta va fi o lupta contracronometru pentru ca acestea sa acumuleze masa critica care sa le permita sa concureze cu bancile mari si sa-si conserve profitabilitatea”, explica analistul grupului olandez.





Concurenta incorecta nu va duce departe



“Este clar ca in urmatorii 2-3 ani, ba mai mult, incepand chiar din acest an, vom asista la o ascutire a concurentei intre banci. Acest lucru este bun, insa cu conditia ca ea sa se faca corect. Este cunoscut ca bancile cu cote de piata de 5-6% fac aproape orice pentru a castiga piata, mergand chiar pe dumping”, spune Bogdan Baltazar, presedintele BRD-Groupe Societe Generale.



El a adaugat ca un “alt lucru bun care se va intampla este ca odata cu venirea actionarului strategic la BCR va face ca alte 30% din sistemul bancar romanesc sa lucreze dupa criterii strict economico-financiare. Am spus-o si o repet: proprietatea de stat distorsioneaza piata. Va fi interesant si ce se va intampla cu CEC-ul. Toata lumea vorbeste de doi-trei ani incoace de fuziuni si achizitii la care vom asista in sistemul bancar. Cred ca daca vor fi, acestea vor fi nesemnificative. Marea majoritate a bancilor mici nu reprezinta un punct de interes pentru investitori. Acestea vor continua sa se dezvolte pe anumite nise de piata, pe baza unor relatii speciale, poate nu intotdeauna sanatoase”, crede presedintele CA al BRD.



La sfarsitul anului trecut activele bilantiere totale ale bancilor care opereaza in sistemul bancar romanesc insumau 14,6 miliarde de euro, nivel mult sub media tarilor vecine. Si asta chiar daca acest indicator a crescut anul trecut cu aproape 9% in termeni reali fata de 2002.In aceste conditii, primii trei jucatori detineau in decembrie 2003 un segment de aproape 50% din activele bancare.



Practic, majoritatea bancilor au inregistrat cresteri ale activelor, cu deosebirea ca unele au avut o expansiune sensibil mai mare decat a altora.



“Sistemul bancar romanesc va merge de acum incolo pe un trend pozitiv. Nu va fi o crestere spectaculoasa avand in vedere gradul scazut de economisire din sistem. O data insa cu cresterea din ce in ce mai evidenta a economiei si a puterii de cumparare ma astept ca gradul de economisire sa creasca si de aici activele bancare, gradul de intermediere si implicit tot sistemul. In perioada imediat urmatoare cresterea nu va fi foarte rapida, dar pe masura ce ne apropiem de aderarea la Uniunea Europeana se va accelera”, crede Dan Pascariu, presedintele HVB Bank Romania.



Presedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, crede si el ca in viitor vom asista la o intensificare a competitiei, ceea ce va pune presiune pe profitabilitatea bancilor. “De aceea imbunatatirea continua a eficientei in sistem va fi esentiala. In ceea ce priveste competitia intre bancile cu retea extinsa de sucursale si agentii, sistemele IT si structura activelor (in sensul diminuarii ponderii activelor fixe) vor deveni din ce in ce mai importante; nu ma astept la o reducere semnificativa a costurilor, dar cred ca bancile care vor micsora ponderea costurilor fixe vor avea de castigat”, spune Van Groningen.





Aderarea la NATO si UE. Promisiuni de crestere a pietei



Aderarea la NATO si apropierea cu pasi destul de convingatori de aderarea la Uniunea Europeana sunt doi dintre factorii care vor avea un cuvant greu de spus in afacerile viitoare ale bancilor, bancherii creionandu-si deja planurile de afaceri tinand cont si de acestia.



“Profitabilitatea in sistemul bancar romanesc va reveni incepand de anul acesta pe un trend crescator, si asta pentru ca in contextul in care ne vom apropia din ce in ce mai mult de momentul aderarii la Uniunea Europeana vor apare tot mai multe afaceri, capital strain, investitii, iar fondurile directionate tocmai de UE pentru dezvoltare se vor derula prin banci. Sistemul bancar va juca un rol extrem de important in tot acest timp. Pe de alta parte tinand cont ca gradul de intermediere bancara este inca foarte mic exista deci potential de crestere si sunt sigur ca bancile se vor concentra sa gaseasca solutii pentru a profita de acest potential. Deci implicit activitatea bancara va creste si de aici profitabilitatea”, este de parere si Nicolae Danila, presedintele BCR.



Anul trecut a fost primul in care profitabilitatea in sistemul bancar s-a redus vizibil, scaderea marjelor, noile regulamente pentru constituirea si clasificarea creditelor si provizioanelor, dar si investitiile mult mai mari pentru mentinerea “pe piata, fiind principalele motive invocate de bancheri pentru intrarea acestui indicator pe un trend descendent.



“Nisele de piata pe care bancile se vor bate de acum incolo vor fi retailul, firmele mici si mijlocii, piata imobiliara si piata autoritatilor locale, a municipalitatilor, pe segmentul de corporate “jocurile fiind mai mult sau mai putin facute””, crede Danila.



“Aderarea la NATO si in viitor la UE aduce business in Romania pe care nici nu il estimam acum. Romania va mai beneficia mult timp de acum incolo de avantajul competitiv al fortei de munca. Pe un fundal de crestere economica si de imbunatatire a nivelului de trai o sa asistam la o continuare a trendului ascendent al sistemului bancar. Daca Banca Nationala si Guvernul vor continua procesul de dezinflatie vom incepe sa asistam din ce in ce mai mult la un proces de dedolarizare a economiei. Intr-o prima etapa catre euro si apoi treptat spre lei, aceasta componeta urmand treptat sa se consolideze”, crede si George Mucibabici, presedintele Bancii Tiriac.



El spune ca in contextul in care nivelul de trai va continua sa creasca vom asista la o crestere a gradului de economisire si de aici a tot ce e legat de acesta. “Creditul de consum, creditul auto, creditul ipotecar sunt produse care vor face piata in Romania. Va creste oferta cantitativ si calitativ si de aici implicit si cererea exigibila. Cartile de credit vor fi un alt produs bancar la putere in 2004. Efectul de turma, care exista in sistemul bancar romanesc fara discutie, va duce la o explozie a cardului de credit in lei”, revine Mucibabici cu idei despre directiile in care vor fi construite strategiile de investitii ale bancilor de acum incolo.



De fapt, produsele viitorului, asa cum le vad bancherii sunt in mare creditul de consum, cu subdiviziuni pe creditul pentru studii, creditul pentru vacante, creditul pentru tratamente, si tot ce intra la aceasta categorie; creditul auto, cardurile, in special cele de credit si in lei, produsele de bancansurance, fondurile private de pensii dar si produsele de acoperire a riscului valutar si a celor de tip cash-management.



“Diferenta pe piata o va face capacitatea financiara a jucatorilor, capacitatea de a rezista si a avea rabdare pentru a-si rentabiliza activitatea pe diferite segmente, capacitatea de a transfera experienta bancilor straine”, apreciaza si Patrick Gelin, director general al BRD-SocGen.



El spune ca va dura mult timp construirea unei piete adevarate a intrumentelor de economisire. “Nu putem dezvolta produse de economisire atat timp cat nu exista o piata financiara solida, nu exista repede de dobanda, piata de obligatiuni, dobanzi fixe”, afirma Gelin.



El arata ca retailul in Romania nu inseamna mai mult decat credit de consum, carduri si clasicele depozite.



Daca din punct de vedere al consumatorului final este aproape sigur unde se vor indrepta ofertele bancilor, interesant este de vazut si care vor fi domeniile care vor aduce bani pentru banci, sau cu alte cuvinte unde vor fi investitii banii pentru a fi inmultiti.



“Vor incepe sa creasca investitiile din Occident si se vor concentra in zonele afacerilor manufacturiere, la nivelul comertului, al consumului, vom asista la o dezvoltare a retelelor comerciale, a celor de distributie. Bancile vor fi interesate sa investeasca in asemenea afaceri, vor avea cresteri de rulaje, vor dezvolta retele de ATM-uri si POS-uri. Va fi ca o bucla de tip feed-back. Domenii cu potential in viitor vor fi si turismul, agricultura, infrastructura”, crede Mucibabci.



Ionut Patrahau, vicepresedintele Bancii Transilvania crede ca domeniile care vor atrage investitii sunt cele cu dinamica deja dovedita: constructii, afaceri imobiliare, bunuri de larg consum, precum si cele in care nu exista experienta prea bogata dar au potential dintr-un motiv sau altul: infrastructura, agricultura sau industria alimentara. “In concluzie, cele necesare dezvoltarii si cele in care Romania ar putea avea un avantaj competitiv in viitoarea Europa. Toate aceste domeniile necesita finantare pe termen mediu si lung, deci investitiile se fac pe baza increderii in viitor”, crede oficialul bancii din Cluj.



Cum se vor lupta bancile pentru a face profituri si pentru a-i multumi pe actionari ramane de vazut. Cert este insa faptul ca o parte importanta din bugete vor trebui directionate de acum incolo si spre “scolarizarea bancara”. Numai asa bancile vor reusi sa convinga pe cat mai multi macar sa le treaca pragul.



“Cultura bancara este foarte scazuta, dar o mare vina pentru aceasta revine bancilor pentru ca nu au facut prea mult. Daca pentru clientii de corporate s-a mai facut cate ceva pentru clientii persoane fizice nu s-au gasit inca cele mai bune solutii. Sunt sigur insa ca acest lucru va preocupa bancile din ce in ce mai mult, vor fi dezvoltati consilieri de clientela, se va aloca , cu timpul, mai mult pentru asta”, conchide Bogdan Baltazar.
oana.nuta@zf.ro