O descoperire de importanța celei făcute de consorțiul Exxon/OMV Petrom în Marea Neagră ar trebui să aducă un plus pe bursă nu numai pentru OMV sau Petrom, ci și un plus la estimările făcute pentru creșterea economiei românești în următorii ani.

Datele nu sunt noi – este vorba de rezerve de gaz estimate de 42-84 miliarde de mc, descoperire anunțată pe 22 februarie 2012, dar interviul acordat ediției din august a lunarului german de business Manager Magazin de către președintele OMV, Gerhard Roiss, a readus subiectul pe tapet.

“Am descoperit rezerve gigantice de petrol și gaze în Marea Neagră – este vorba de o așa-numită «descoperire de calibru mondial»”, a spus Roiss, conform Manager Magazin. La un preț de 400 $ mia de metri cubi, valoarea zăcământului se ridică la 17-20 mld. dolari.

Acum, toți se întreabă – cum și cât va câștiga România ca țară de pe urma acestei descoperiri? Pentru că orice țară din lume ar trebui să sară în sus de bucurie atunci când găsește resurse gigantice de petrol și gaze pe teritoriul său.

Orice țară care nu și-a cedat compania petrolieră și exploatarea resurselor, ar spune unii critici însă, care ar putea adăuga: iată că cedarea Petrom pe 600 milioane de euro în 2004, adică jumătate din profitul anual de acum, are consecințe mult mai mari – tot ce se descoperă acum revine austriecilor.

Pe de altă parte, alții spun: dar ce să faci cu românii la conducere, ar fi ajuns Petrom ca și Hidroelectrica, în insolvență, și nici măcar nu ar fi făcut profitul de care se vorbește acum că este dublu față de prețul la care a fost cedată compania. De ce nu a făcut Romgaz aceste explorări în Marea Neagră, de ce nu a făcut până acum Electrica măcar un parc de eoliene așa cum face CEZ?

Singurul lucru cert este dacă sunt avute în vedere dezvoltările unor companii petroliere naționale în Brazilia (Petrobras), Mexic (Pemex) sau Norvegia (Statoil) în ultimii douăzeci de ani, oricui îi pare rău că românii nu au fost în stare (sau au fost constrânși, sau nu au vrut, sau au fost determinați să nu vrea, nu se știe – istoria va lămuri) să creeze o supercompanie petrolieră națională care să se extindă în regiune. Atunci ai fi avut și ce să negociezi în politica externă, ar fi avut și președintele pe cine să ia într-o vizită cum este cea care se va face în curând în Turkmenistan, de exemplu. Așa, trebuie dl. Roiss să meargă practic împreună cu președintele Traian Băsescu acolo pentru a obține ceva România. Și dacă trebuie, să meargă, de ce nu?

Pentru că aceste companii care între timp au devenit gigant (Petrobras are afaceri anuale de 145 miliarde dolari, a ajuns să se bată Exxon, Total sau Chevron la producția zilnică și capitalizarea bursieră) au crescut având drept exclusiv de explorare și exploatare pentru zăcămintele din țările lor. Mexicanii (5.000 de euro PIB per capita) sau brazilienii (9.000 de euro PIB per capita) nu sunt bogați precum americanii sau francezii să sape singuri, dar folosesc parteneri străini pe care îi plătesc sau care le cedează cote din producție pentru a explora la adâncimi de mii de metri și apoi pentru a extrage resursele, iar descoperirea de rezerve uriașe și exploatarea lor le intră direct în cont și le dă forța de a intra și pe alte piețe.

Iar din banii de pe petrol pun deoparte și în fonduri suverane: Fundo Soverano în Brazilia are active sub administrare de 20 de miliarde de dolari.

România avea toate datele să o facă și să-și dezvolte un jucător puternic național în petrol și gaze, expertiza locală în extracția și rafinarea petrolului fiind peste cea a multor țări din regiune, inclusiv cea a cumpărătorului, după cum se dovedește acum în interiorul companiei, unde austriecii au (încă) ce învăța de la români la extracție.

Și dacă analizezi dezvoltarea evoluției PIB per capita în regiune din 1990 până în prezent, este foarte posibil ca între existența unor campioni naționali care să se extindă în străinătate și dezvoltarea unei țări să fie o strânsă legătură. Nu degeaba Polonia, Cehia și Ungaria au 13.000-14.000 de euro per capita și domină TOP 500 companii din Europa Centrală și de Est făcut de Deloitte (cu 167, 84 și respectiv 58 de companii), iar Bulgaria și România sunt la 5.000-7.000 de euro per capita și au doar câte 18 respectiv 37 de companii în Top 500.

Deci ca să crești trebuie să câștigi nu numai punând propriile resurse în valoare, ci și punând resursele altora în valoare și aducând acasă profituri pentru a fi reinvestite.

Oricum ar fi, laptele este vărsat. Ce rămâne este faptul că la Marea Neagră va urma de acum încolo, 15-20 de ani, o perioadă în care se vor investi miliarde de euro în dezvoltarea producției de țiței și gaz. Totul este ca acest petrol să nu plece brut din România, ci prelucrat, iar aici refacerea lanțului petrochimic care are la mijloc Arpechim este vitală.

Pentru că dacă Polonia a preluat deja rolul de lider al piețelor bursiere în Europa Centrală și de Est prin dezvoltarea bursei locale (unde, în mod ironic, bursa poloneză a fost 100% deținută de stat până în toamna anului 2011 și încă este controlată de statul polonez, cu 51% din acțiuni), România ar putea să-și propună ca obiectiv să devină liderul în regiune în energie. Deja, tranzacțiile de pe bursa de energie electrică din București sunt mai mari ca valoare decât cele de pe bursa de profil din Austria, de exemplu. Însă pentru asta tot pe dl. Roiss trebuie să-l întrebăm.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.