Călin Hentea – Când se vor sătura românii de propagandă?
Eseuri incorecte politic
Editura Eikon
De câțiva ani, Călin Hentea ne bombardează cu cărți despre propagandă, uneori, ca în 2014, cu mai multe titluri, toate extrem de pline de informații și miez și stârnind discuții. Cărți așteptate, cum subliniază Adrian Cioroianu în prefața volumului pe care îl prezentăm acum (lansat săptămâna trecută la Bookfest): „După atâtea cărți de-a dreptul savante despre propaganda noastră cea de toate zilele, Călin Hentea propune aici o culegere de texte de o respirație mai amplă, distribuite precum notele pe portativ: câte un snop de idei pentru fiecare gamă. Tema acestor eseuri? Evident, tot propaganda. De această dată, văzută în acțiune, într-o succesiune de cazuri concrete – inclusiv Adolf Hitler, Nicolae Ceaușescu și altele mai noi – care să-l atragă pe cititor, să-l pună pe gânduri. Titlul acestui volum-culegere mi se pare delicios: Când se vor sătura românii de propagandă? Trimite, evident, la o întrebare la care majoritatea dintre dvs. veți fi tentați să răspundeți: niciodată!”
Autorul însuși pare să răspundă întrebării, încă de la începutul cărții:
„Propaganda este un substantiv comun. Foarte comun. Atât de comun, încât toată lumea îl folosește, dar puțini știu ce înseamnă. Ce înseamnă, de fapt, propaganda? Unde începe și unde se termină aria de acoperire a acestui concept, cu un plural incomod – propagande? Cum o putem recunoaște atunci când ea se află în plină acțiune? Ne putem oare feri de ea? În fond, ce rost are propaganda? Cât costă și ce produce propaganda? Să recunoaștem: nu știm, cu adevărat, prea multe despre propagandă, deși o folosim sau o invocăm foarte des.
Niciuna dintre întrebările-titlu din cuprins nu și-a găsit până în prezent un răspuns pe deplin dovedit și clarificat. Cu atât mai puțin chestiunea propagandei la români, aleasă drept titlu al acestui volum. Pentru fiecare situație în parte, faptele și datele disponibile sunt interpretabile și pot duce spre rezultate diferite. Istorici de mare anvergură ai propagandei nu au îndrăznit să formuleze verdicte limpezi și categorice privind eficacitatea sau moralitatea propagandei.
Nu mi-am propus să fac dezvăluiri, să dau verdicte, să conving, să blamez sau, dimpotrivă, să idolatrizez pe nimeni și nimic. Sunt doar gânduri legate de fapte și întâmplări care bântuie încă istoria recentă și mai țâșnesc din când în când în actualitate. Există două tipuri de personaje generice în această carte: câteva popoare cu mai mare impact istoric și câțiva dintre liderii acestora.
De ce «incorecte politic»? Pentru că am scris aceste eseuri referitoare la subiecte delicate și controversate ale istoriei recente și contemporane ignorând voit confortabila protecție asigurată de chingile «corectitudinii politice». Pentru că opiniile și explicațiile mele adesea nu coincid cu pozițiile general acceptate și susținute din interes pecuniar sau dintr-o oarecare comoditate științifică. Chiar și titlul cărții conține o transparentă aluzie incorectă politic. Aceste pagini au fost scrise fără obișnuitele și uneori ipocritele pretenții de obiectivitate și neutralitate politică, și au la bază doar un maximum disponibil de bun simț și libertate de conștiință. Am descoperit astfel că, nu o dată, respectul pentru adevăr și dorința de a fi cinstit cu tine însuți te pot împinge spre «incorectitudine politică».
(…)
La întrebarea «Când se vor sătura românii de propagandă?», un răspuns onest ar fi: «Nu prea curând». Decât să citească dincolo de propaganda electorală, unora li se pare mai comod să nu se ducă la vot, motivând savant și în gura mare că «nu merită efortul, pentru că oricum toți sunt la fel și toți fură». Pentru a se elibera de drogul propagandei, românul trebuie să se întoarcă la munca și la meseria sa (oricare ar fi aceea) bine făcută și împlinită, renunțând cu desăvârșire la nenorocitul de «Merge și așa». Această opțiune i-ar consuma mult mai benefic timpul și energia disponibilă. Din puținul timp și energie care i-ar rămâne, el ar trebui să-l dedice fie studiului autodidact (pentru că educația ultimelor decenii a fost mereu corijentă) și nu consumului de vorbe goale risipite pe micul ecran sau Internet. Pentru că nu doar consumul excesiv de zahăr, sare și grăsimi dăunează grav sănătății, ci și bulimia retorică. Românul trebuie să se obișnuiască a-și afla și a-și recunoaște limitele sau neputințele, pentru a le putea eventual depăși, iar dacă nu, să admită simplu și cu demnitate: «Nu știu», sau «Te rog, ajută-mă!». Doar atunci când societatea românească va restabili și accepta ierarhii autentice ale valorilor în fiecare domeniu, o selecție și o promovare cinstită a acestora și nu pe bază de fidelități politice sau mafiote, ea va putea să-și regăsească identitatea, adevăratele interese, stabilitatea și liniștea pe care și-o dorește atât de mult. Abia atunci, românul va deveni insensibil sau indiferent la demagogia și populismul politicienilor și va putea cântări atent doar faptele acestora. Abia atunci, românul, devenit imparțial, nu va mai putea fi mințit și dus cu vorba dulce atât de ușor. Abia atunci, românul se va putea dezintoxica de propagandă. Dar până atunci…”