Petru Buiuca, primul “MasterChef” al României, a fost desemnat câștigător de către cei trei jurați în urma unei lupte strânse, în care s-a “duelat” în preparate cu Mimi Nicolae, după ce Alexandru Petricean și Bogdan Alexandrescu au fost eliminați în urma primelor probe ale marii finale.
În lupta lor pentru titlul de “MasterChef”, Mimi și Petru au avut de gătit “un preparat care să-i reprezinte”: preparatul “a la Mimi” și preparatul “a la Petru”.
Astfel, Petru a pregătit orez cu șofran, ceapă verde și ardei gras roșu, calcan în ulei de masline și usturoi, dar și o reinterpretare a sosului mediteranean, în timp ce Mimi a gătit un carpaccio de pere, ananas și sos de piper, un piure de mazăre și un homar cu un sos de smântână și lămâie.
Preparatele lor au atras laudele juraților. “Pe mine m-ați făcut mândru să fiu aici. Sunteți primii doi din 2.000, a fost o decizie foarte grea”, a spus Chef Florin Dumitrescu, care a precizat că apreciază la Petru “stilul autoritar și mâncarea gătită corect”.
“Mi-aș dori să am pentru fiecare din voi câte un trofeu”, a spus, la rândul său, Chef Cătălin Scarlatescu.