Un ecran care fură ochii, o rezoluție pe care nu o întâlnești nici măcar pe cele mai noi televizoare LCD, o viteză de operare mai mare și toate cu aceeași durată de funcționare a bateriei. Acestea sunt primele caracteristici care ies în față la noul iPad, tableta căreia Apple nu a îndrăznit să-i dea cifra “3” deși succede popularului iPad2. Totuși, la o diferență de circa 100 de euro la prețul de vânzare al celor două modele un consumator mai analitic și-ar putea pune întrebarea dacă noile tehnologii merită banii în plus sau precedenta generație este suficientă pentru ce fac cei mai mulți utilizatori de tablete: multimedia și navigare pe internet.
A treia generație a tabletei care a revoluționat industria calculatoarelor a fost lansată de Apple pe data de 16 martie în SUA, apoi, o săptămână mai târziu în majoritatea țărilor din lume, inclusiv România. Poate cea mai interesantă caracteristică a noului model este ecranul retina display și rezoluția cu care vine. Primul gând este că inginerii de la Apple au calculat de câți megapixeli și de câte nuanțe de culori este nevoie pentru o imagine perfectă, apoi au dublat cifrele pentru noul iPad. Felul în care se văd fotografiile, textele și în general paginile de navigație grație noului ecran retina dispaly surclasează flagrant orice competitor disponibil în prezent, inclusiv iPad2. Apoi, vă mai amintiți ce rezoluția avea iPad 2? Pe același ecran de 9,7 inci, rezoluția a fost majorată de patru ori, la 3,1 megapixeli, cu 1 milion de megapixeli mai mult decât orice televizor LCD cu diagonala de peste 100 de centimetri. Va fi greu să găsiți sceptici pentru acest aspect al tabletei.
Viteza de procesare grafică a fost dublată în noul iPad, cu ajutorul unui nou procesor dedicat în patru nuclee, care completează cipul A5X. Diferența se vede în principal la jocuri cu grafică pretențioasă, la încărcarea unor pagini cu volum mare de informație, cum sunt spre exemplu hărțile satelit, sau la conectarea la rețelele de internet wireless din zone aglomerate, cum sunt stațiile de metrou din București.
O altă veste bună este camera de 5 megapixeli de pe spatele tabletei care permite filmarea unor clipuri de înaltă definiție (HD) la 1080p. Tot la capitolul plusuri, noul iPad include unul dintre cele mai bune sisteme de sonorizare întâlnit pe un astfel de gadget, care depășește chiar și o parte din ultrabook-urile disponibile în prezent pe piață. Ceea ce e de notat la noua generație a tabletei este că inginerii de la Apple au reușit să insereze noile funcții fără să facă rabat la durata de funcționare a bateriei, respectiv aceleași zece ore promise, cu mențiunea că unele aplicații pot solicita mai multă energie, cum sunt hărțile sau filmele full HD. Compania americană a introdus pe ultima generație a tabletei și tehnologia 4G LTE, care se vrea a fi următorul pas în viteza de transfer mobil, o funcție care nu are însă acoperire în România în prezent.
Există însă și aspecte la care scepticii ar strâmba din nas. La fel ca la iPhone 4, noul iPad are un cui în talpă pe care l-a sesizat presa de pe toate continentele: “upgrade-ul” de mușchi de care beneficiază noua tabletă supraîncălzește partea din spate, de lângă difuzor. Temperatura de pe carcasă nu este atât de ridicată dacă o să comparați cu un laptop pe care jucați un joc video pretențios, însă folosirea tabletei devine ușor incomodă dacă sunteți dreptaci și o țineți orientată pe verticală. Noua baterie, deși performantă, are nevoie de ore bune până la încarcarea completă, respectiv până la 6 ore, o durată cam lungă, dacă o comparați cu bateria unui laptop. Camera de pe partea din față a ecranului este o dezamăgire, dacă o comparăm cu cea de pe verso, fiind aceeași de 2 megapixeli cu care a fost dotat și iPad 2.
Poate cel mai mare neajuns, specific produselor mobile Apple: dacă nu ați mai avut contact până acum cu gadgeturile care s-au născut in viziunea lui Steve Jobs o să simțiți inevitabil deficiența la conectivitate cu mufele tradiționale, cum este clasicul USB. Cei mai mulți vor spune că există adaptoare care compensează însă -deși nu e imposibil – e destul de incomod, spre exemplu, să iei cu tine muzica preferată de pe CD-ul pe care tocmai l-ai cumpărat. La acest capitol Apple punctează însă cu o funcție nouă, AirPlay, care vă permite să rulați prin transfer wireless conținut de pe tabletă direct pe un televizor sau pe un sistem audio cu un receptor capabil să citească acest semnal. În fine, există și mici deficiențe de nunață,cum ar fi lipsa unui set de căști în ambalajul livrat sau petele absolut infiorătoare care se observă pe ecran, cand tableta este închisă, însă nimic care să nu poată fi rezolvat cu un upgrade de accesorii.
Noul iPad se vinde în România la o diferență cu prețuri care pornesc de la 2.200 de lei (circa 500 de euro), cu 100 de euro mai mult față de versiunea precedentă, un culoar financiar care ar putea lăsa spațiu de manevră atât pentru cei care cred ca noile tehnologii incluse merită banii cât și pentru cei care vor majoritatea funcțiilor pe care le oferă tableta, însă la un preț redus. Diferențele sunt însă prea puține pentru a convinge un utilizator de iPad 2 să mai dea cel puțin 500 de euro pentru a se bucura de avantajele noii generații, o situație întâlnită de altfel și la cuplul iPhone 4 – iPhone 4S. Până la apariția iPad 3, la o dată care rămâne în mod tradițional neanunțată, cea mai recentă generație a tabletei care s-a vândut până în prezent în aproape 70 de milioane de exemplare rămâne vedeta pieței de profil, singurul concurent real fiind de fapt iPad 2.