Reducerile ratingurilor ca urmare a crizei datoriilor au lovit și Japonia, agenția de rating Moody’s Investors Service luând decizia de a scădea ratingul acestei țări de la AA2 la Aa3, ca urmare a “deficitelor bugetare mari și a creșterii datoriei guvernului japonez după recesiunea din 2009”, informează Wall Street Journal.
Japonia este puternic criticată ca urmare a condițiilor financiare, datoriei guvernamentale care a ajuns deja la peste 200% din PIB.
Agenția a indicat că perspectiva este stabilă, observând că cererea de obligațiuni japoneze venită din partea investitorilor locali menține ratele la cele mai scăzute niveluri din lume. Peste 95% din datoria Japoniei este deținută de investitori interni, printre deținătorii de obligațiuni numărându-se cele mai mari bănci și asigurători.
Decizia Moody’s aduce ratingul la același nivel cu cel oferit de Standard & Poor’s, care are ratingul stabilit la AA- cu perspectivă negativă.