Omul de afaceri israelian Lev Leviev a obtinut controlul total asupra singurului operator bulgar de telefonie digitala GSM MobilTel, a anuntat Comisia de Stat pentru Comunicatii (CSC) de la Sofia.

“CSC a fost de acord ca tot capitalul companiei MobilTel sa fie transferat de la Eastern Market Telecom Fund , companie inregistrata in Bahamas, la holdingul din Rotterdam L.L. Telekommunication, al carui unic actionar este cetateanul israelian Lev Leviev”, se arata intr-un comunicat al Comisiei.

Surse din interiorul CSC, care a solicitat ca noul proprietar sa nu fie inregistrat intr-un paradis fiscal, au declarat ca transferul va avea loc in maximum o luna.

Lev Leviev este binecunoscut in Israel pentru afacerile sale cu diamante. Anul trecut, un grup de oameni de afaceri israelieni, care il includea si pe Leviev, a cumparat Eastern Market Telecommunications Fund (care pe atunci detinea 95% din MobilTel) pentru 600 de milioane de dolari.

In urma tranzactiei, Leviev a obtinut 50% din MobilTel. Omul de afaceri Eliezer Fishman, impreuna cu firma de media Yediot Ahronoth au achizitionat cate 22,5 procente fiecare, ulterior Leviev cumparand si restul de 5. Reteaua MobilTel acopera 76% din teritoriul Bulgariei iar numarul abonatilor sai a crescut in perioada 1999-2000 de la 200.000 la 450.000.