Saptamana aceasta brokerii se asteapta la corectii in piata si la o reducere a lichiditatii, fiind de preferat o consolidare a Bursei dupa aprecierile puternice de saptamana trecuta. Nu sunt asteptate intrari mari de capital pe piata in perioada urmatoare din partea fondurilor de investitii, care inca stau departe de bursa locala din cauza incertitudinilor din mediul politic si economic.
“Stirea
de saptamana trecuta (acordul favorabil dat de Senat privind
majorarea pragului de detinere la SIF-uri la 5% – n.red.) a dat un
avant considerabil pietei locale si cred eu ca a dus cotatiile la
un nivel prea inalt. In perioada urmatoare ar fi de preferat o
consolidare a pietei la aceste niveluri, ceea ce ar insemna sa
vedem ceva corectii in piata si o reducere a lichiditatii”, a
declarat Darie Moldovan, directorul general adjunct al societatii
de intermediere Broker din Cluj.
Societatile de investitii financiare au inregistrat saptamana trecuta un avans de peste 12,5%, insa in sedinta de vineri SIF-urile au revenit pe scadere, cu o corectie de 0,1%. Restul indicatorilor s-au pastrat pe plus, cea mai mare apreciere dintre indici fiind consemnata de BET, care a urcat cu 0,6% peste referinta, la nivelul de 4.800 de puncte.
Majoritatea societatilor financiare au inchis vineri in stationare, titlurile SIF Muntenia (SIF4) inchizand in scadere insa, cu o corectie de 1,4% fata de referinta. Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au reusit sa inchida pe plus, pe fondul celui mai mare rulaj din piata, cu o apreciere de 0,8%.
In sectorul bancar titlurile Bancii Transilvania (TLV) au urcat cu aproape 2% peste referinta, in timp ce actiunile BRD au avansat cu doar 0,7% fata de referinta.
“Principala problema a pietei locale ramane lichiditatea scazuta. Avem doar cativa emitenti pe care se tranzactioneaza mai mult, in rest volumul tranzactiilor ramane extrem de scazut”, a explicat Moldovan.
Rulajul de vineri s-a diminuat fata de sedintele din prima parte a saptamanii trecute, atingand valoarea de 6,6 mil. euro. In perioada urmatoare nu este asteptata o crestere semnificativa a lichiditatii in piata, insa pe fondul dezbaterilor din Camera Deputatilor referitoare la propunerea de majorare a pragului de detinere pe SIF-uri este posibila o crestere a volatilitatii.
“Ma astept la cresterea volatilitatii in piata pe fondul
discutiilor din Camera Deputatilor referitoare la pragul de
detinere. Majoritatea investitorilor care intra insa sunt
speculatori. Fondurile de investitii nu intra in piata acum. In
primul rand ca nu exista siguranta legii privind majorarea pragului
si in plus o achizitie de amploare pe SIF-uri este
conditionata
de alti factori care tin de economic si de politic, domenii unde in
continuare sunt incertitudini mari”, a continuat Moldovan.
In sectorul energetic, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) si Transgaz (TGN) s-au pastrat pe plus, cu un avans de 1,5% si respectiv 0,3%.
“Pe termen lung piata locala va depinde in continuare de pietele externe, care pentru moment oricum evolueaza mai bine decat bursa de la Bucuresti”, a incheiat Moldovan.
De urmarit saptamana aceasta
- Evolutia titlurilor Bancii Transilvania (TLV), care inregistreaza aprecieri sustinute in ultima perioada, depasind maximele.
- Evolutia actiunilor companiilor farma Zentiva (SCD) si Biofarm (BIO), care pe fondul rezultatelor financiare continua aprecierile.
- Evolutia societatilor financiare (SIF-uri), care in ultima sedinta au revenit pe minus dupa o apreciere de peste 12% intr-o saptamana.