Silvia Colfescu

Bucharest. Guide

Editura Vremea

Este tălmăcirea în engleză a ediției a IX-a, revăzute a Ghidului Bucuresti Ghid turistic, istoric. Foarte vândut. Traducere de Alistair Ian Blyth. Pe hîrtie velină, de foarte bună calitate, cu nenumărate imagini color și hărți detaliate ale orașului și ale traseelor propuse, 15 la număr.

Fruct al simbiozei dintre Orient și Occident, Bucureștii păstrează surprize încântătoare, peste care poți nimeri întâmplător, pășind pe sub gangul de intrare al unei case anodine sau intrând într-o bisericuță straveche, ascunsă după blocuri. Un oraș vechi, în care frumosul extrem coexistă cu urâtul insuportabil, în care ospitalitatea și veselia locuitorilor stau alături de lamentările cerșetorilor și de lătratul câinilor vagabonzi, în care splendoarea și mizeria Orientului se împletesc cu strălucirea și răceala Occidentului. O capitală europeană. Un oraș care merită să fie cunoscut.

15 itinerare și o hartă a centrului orașului; tezaure de artă, muzee și monumente, case, străzi, oameni din vremuri de demult, istoria și istorioarele unui vechi oraș.

Prima ediție în limba română a fost publicată în anul 2001.