Adunați la două târguri de mobilă din nordul Bucureștiului, primul la Romexpo și celălalt la Romaero, producătorii de mobilă au avut un tonus mult mai bun în această toamnă. Au venit la expoziții atât pentru partenerii externi, cât și pentru clienții locali, dar speranțele se îndreaptă mai degrabă pentru prima categorie. Planurile lor merg chiar până în Turkmenistan, acolo unde Simex, un producător de talie medie, vrea să înfigă steagul românesc.
Pentru alte firme, așa cum este cazul Alprom din Pitești, 2011 a marcat revenirea pe piețe mai vechi, așa cum este cazul Olandei și Franței, astfel că exporturile au putut crește și sunt perspective ca și cifra de afaceri totală să fie mai mare anul acesta.
“Vânzările (totale- n.red.) ar putea crește cu 5% anul acesta”, a spus Ioan Popescu, reprezentantul compartimentului de vânzări al Alprom, companie prezentă la Romaero. Motorul companiei este reprezentat de exporturi, care în primele opt luni ale anului au avut un plus de 25%. Popescu spune că obiectivul principal al companiei este mărirea portofoliului de clienți externi. Cu aproape 80% din vânzări generate de piețele externe, cele mai importante fiind Austria, Germania, Elveția, Anglia, Bulgaria, Ungaria, Moldova și Rusia, Alprom este cu ochii pe oricine nu vorbește românește la târgul de mobilă.
La expoziție, compania a mizat pe mobila de culoare albă, noua vedetă a acestui sezon, dar și pe mobilierul de nuc. Colecția nouă, îmbunătățită cu furnir de nuc, este testată cu această ocazie.
Popescu explică faptul că produsele companiei se încadrează în categoria de mijloc ca și execuție, “nici cu foiță de aur (segmentul superior – n.red.), dar nici din PAL (segmentul economic – n.red.)”.
Alprom a avut în 2010 o cifră de afaceri de 33 mil. lei (7,7 mil. euro), în creștere cu aproape 4% comparativ cu nivelul din 2010, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Compania, care este controlată de omul de afaceri Cătălin Chelu, a trecut pe pierderi în 2011, care au atins 1,8 milioane de lei (0,4 mil. euro) după un profit de 5 milioane de lei (1,2 mil. euro) în 2010, conform aceleiași surse.
Cu planuri pentru deschiderea unui magazin în Turkmenistan, în octombrie, producătorul Simex din Șimleu Silvaniei, prezent la Târgul de la Romaero, a venit cu o piață surpriză. Compania produce mobilă clasică și are în prezent 12 magazine în România, dar și câteva în afara țării la Viena, Budapesta, Moscova și în alte locații.
Cristian Bilț, președintele Simex, spune că se gândește la un magazin și la Belgrad, iar acum încearcă să găsească un spațiu în capitala Serbiei.
Simex a avut în 2010 o cifră de afaceri de 14,8 mil. euro, iar anul acesta și-a propus un avans de 5%, potrivit lui Bilț.
Daniel Egri, directorul general al producătorului Mobex din Târgu Mureș, spune că dacă înainte de criză marii dealeri europeni s-au orientat către Asia, astfel că producătorii români care lucrau pentru mărci consacrate s-au închis, acum aceștia se întorc către vechii parteneri.
“Românii oferă discreție, loialitate, dar și calitate”, este de părere Egri.
Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 36,7 milioane de lei (8,7 milioane de euro), un profit de 2,3 milioane de lei (0,5 milioane de euro) și are 676 de angajați, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe. Ponderea exportului în cifra de afaceri este de 80%. Compania produce mobilă clasică și se poziționează pe segmentul superior de preț. Spre exemplu, la Romaero Băneasa cel mai scump produs era un dormitor de 4.000 de euro.
Cu toate că exportul înregistrează o evoluție pozitivă, Egri nu este la fel de optimist și pentru 2012. “2012 nu-l văd mai bun pentru exporturi, nu vor mai crește la fel de mult. Cred că va veni o altă undă a crizei. Acum se termină proiectele care nu au fost terminate în 2010. Nu au cum să fie începute proiecte noi”, spune Dan Egri.

Mai bună și mai ieftină. Egri spune că produsele companiei ajung în magazinele din afară la prețuri de trei ori mai mari.
Faptul că mobila românească este mai scumpă în afară este o certitudine. Popescu de la Alprom este de părere că prețurile sunt cam de două ori mai ridicate decât în România, în timp ce Marin Blidar, directorul general al producătorului Sarmex SA, care are o fabrică în Satu Mare, este de părere că diferența de preț este mult mai mare.
“Fabricile românești încep să câștige din competitivitatea pierdută în ultimii ani. Clienții (externi – n. red.) se întorc în Europa Centrală și de Est să cumpere produsele pe care chinezii nu știu să le facă bine sau pe care italienii le fac prea scump”, a spus Mihail Gîdei, directorul general al Samus Mex, una dintre fabricile grupului Mobexpert. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 19,9 milioane de lei (4,7 mil. euro), pierderi de 6,3 milioane de lei (1,5 mil. euro) și 303 angajați, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Samus Mex este prima firmă din grupul Mobexpert, controlat de omul de afaceri Dan Șucu, care a participat la un târg de mobilă de pe piața locală, cel de la Romaero, după mai mulți ani în care nu a fost interesată de astfel de expoziții locale, preferând să meargă numai la cele internaționale.
Și cei mari merg la export. Înaintea târgurilor de mobilă, Viorel Cataramă a fost printre primii oameni din industrie care au vorbit despre faptul că exportul reprezintă o oportunitate pentru firmele din industria mobilei și dădea drept exemplu vânzările externe ale companiei sale care au avut o creștere semnificativă de 19% în primele opt luni ale anului.
În prezent livrările externe ale companiei sunt de aproximativ 35% din totalul afacerilor grupului, care anul trecut au sărit de 100 mil. euro. Cea mai bună piață pentru companie este Germania.
La nivelul întregii piețe revigorarea exporturilor s-a simțit în 2011. Potrivit datelor Asociației Producătorilor de Mobilă din România, în primele cinci luni ale anului exporturile s-au majorat cu 18%.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, citate de reprezentanții APMR, cea mai bună lună pentru producția de mobilă a fost februarie. Și producția s-a încadrat pe un trend ascendent, însă românii au continuat să cumpere mai puțină mobilă.
Astfel, piața internă de mobilă s-a redus cu 12,2% în primele cinci luni ale acestui an, până la aproape 350 de milioane de euro, potrivit datelor APMR.
Perioada ianuarie – mai a adus o scădere și a numărului de angajați, în industrie lucrând la finalul primelor cinci luni numai 48.800 de persoane comparativ cu 50.000 la finalul lunii mai 2010. Ceea ce într-o piață în ușoară creștere înseamnă o productivitate mai mare – unul dintre marile câștiguri ale crizei.