Nicolae Frigioiu
Lumini și umbre în cetatea soarelui
Patologii politice
Editura Tritonic
A vorbi de patologiile politice în condițiile valului uriaș de proteste împotriva practicilor politicianiste și a unui anumit mod de a face politică este un risc asumat. Pentru că, din nefericire, în spațiul unui volum de maximum 250 de pagini nu putem epuiza radiografia tumorilor, benigne sau maligne, ale organismului politic. Numai corupția, de exemplu, acest flagel devastator care „ucide” și care a cuprins structurile de rezistență ale statului ar necesita, pentru analiza ei, câteva volume. Vorbind de tumorile maligne sau benigne ale sistemului precizăm că primele sunt incurabile (regimurile totalitare, dictaturile) și pentru extirparea lor este nevoie de violență (revoluții, lovituri de stat etc). În schimb, tumorile benigne (corupția, clientelismul, demagogia etc.) pot fi extirpate sau eliminate prin măsuri adecvate care reclamă o nouă sinteză dintre cunoaștere și acțiune. Printre elementele acestei sinteze se numără și raționalismul critic, cu accentul pus pe „ingineria socială”, adică pe verificarea în practică a ipotezelor, pe recunoașterea erorilor și pe corectarea lor. Al doilea element ar fi valorile marilor sisteme de etică umanistă, cu accentul pus pe dezvoltarea armonioasă a personalității umane într-un sistem social dat. Al treilea element este raportul dintre scop și mijloace. Politica este arta de a-i face pe oameni fericiți, spunea Aristotel acum 2300 de ani, iar scopul Statului este de a oferi cel mai mare Bine – Binele Public. Dat fiind faptul că acțiunea politică este prevăzută cu un scop, finalitatea nu poate fi decât morală. Din această perspectivă scopurile și mijloacele sunt inseparabile, deoarece valoarea unei acțiuni presupune cântărirea deopotrivă a scopurilor și a mijloacelor. Numai această apreciere în comun face ca virtutea civică și virtutea morală să se regăsească în actul judecății de valoare.
Al patrulea element al acestei noi sinteze este educația, pregătirea viitoarelor elite politice pentru actul de conducere. Calitatea actului de conducere derivă din calitatea cunoașterii, a pregătirii și calitatea caracterului. Pregătirea superioară pe care trebuie să o atingă cei aleși să conducă vizează stăpânirea pasiunilor, inhibarea instinctelor, a lăcomiei pentru bunuri materiale. Nu întâmplător pentru antici politica nu avea nimic peiorativ ci, dimpotrivă, se instituia ca o sinteză a cunoașterii, ca „știință regală”, care trebuia să asimileze, pentru cunoașterea naturii umane și a conviețuirii în Cetate tot ceea ce mintea umană descoperise.