A descoperit aici, cu magica lui nuielușă de alun, fântâni de bucurie interioară, surse de creativitate și de comuniune liberă cu oamenii simpli și natura. Sensul recluziunii familiei Scripcariu nu este cel al sihăstriei, ci, mai degrabă, al păstoririi biblice. Între liniile cuminți ale peisajului de câmpie, Adriana și Virgil Scripcariu, ajutați de meseriașii locului, vorbesc copiilor tot timpul, iar vara, în cadru instituționalizat, îi ajută să deprindă tainele olăritului și modelajului în lut.
De la ultima lor întâlnire, am primit această epistolă, a cărei simplitate luminoasă de dimineață de vară se cade să nu fie întreruptă de niciun comentariu:
“În perioada 9-14 august, a avut loc la Piscu Școala de Vară Lut Ars, 2010. Într-o săptămână de cuptor, ne-am retras în umbra atelierului de sculptură ca să depănăm din nou, împreună cu copiii satului, istoriile Piscului.

Am învârtit iar cu veselie la roți, cu nea Mitică și, de anul acesta, și cu nea Irinel. Irinel Ion, unul dintre puținii tineri ai satului care mai știu să olărească, este noul nostru colaborator. Cu toate că nu s-a ocupat niciodată sistematic de oale, Nea Irinel știe bine meserie și, în plus, este și el dăruit și cu răbdarea necesară inițierii copiilor. Copiii, aflați în al patrulea an la Școala de Vară, lucrează deja bine, folosesc instrumentarul olarului, «frichiașul», «porlogul», «curarul», realizând ghivece, farfurii, castroane. Pe lângă ei, am avut ca în fiecare an și începători. Am continuat cu tanti Jana modelatul la figurinele cu fluieraș, atât de dragi copiilor. Pe lângă lucrul după model, către care am îndrumat copiii, explicându-le că meșteșugul se deprinde întotdeauna privind cu atenție și perseverență la oalele bătrâne, am avut și atelier imaginativ, cu tema «Casa pe care mi-o doresc». Copiii de la Piscu își doresc fie case țărănești tradiționale, fie construcții de 2-3 etaje. În câteva zile, pereții atelierului s-au umplu de farfurii desenate pe hârtie, iar anul acesta și de icoane, pentru că Școala de Vară s-a petrecut într-o perioadă aparte pentru satul nostru. În Postul Maicii Domnului, la Ciolpani, freamătul e divers. Pe când maicile de la Mânăstirea Țigănești pregătesc hramul și fiecare creștin se gătește de sărbătoare, la răcoarea serii, în mijlocul satului, se lățește gălăgios bâlciul sau, cum spun bătrânii, «zborul». De ce zborul? Pentru că Regina Bâlciului era și rămâne mașinăria cu lanțuri care te poartă prin aer câteva minute, deliciul copiilor și nu doar al lor. În afară de «zbor», bâlciul e bâlci, cu tot ce vrei și ce nu vrei. Mai poți găsi și sectorul «țărănesc», cu oale de lut, ceaune și pirostrii, linguri de lemn, ceapă, usturoi, arpagic, bulgări de tămâie, semințeturi, pastramă și urdă. Închid paranteza cu bâlciul, căci marea Sărbătoare a Maicii Domnului este în primul rând hramul locului și atunci ne-am hotărât să însoțim lecțiile de meșteșug cu incursiuni în istoria spirituală a satului. Am povestit rând pe rând despre hramurile bisericilor din comună, purtând majoritatea patronajul Maicii Domnului: Izvorul Tămăduirii, Nașterea și Adormirea Maicii Domnului. L-am cunoscut și pe Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, prezent în istoria satului din vechime.
Între diferitele bancuri de lucru din atelier, zilele s-au scurs repede. Jurnalele de olărie ale copiilor au consemnat mulțumirea. Ziua concursului a fost, ca de obicei, plină de emoții și entuziasm. Au trecut pe la atelier, ca și anul trecut, peste 50 de copii. Dintre ei, 16, cei mai harnici, pricepuți și cuminți, au câștigat o zi de excursie la Hurezi, cuibul de oale și mănăstiri.
La revedere, Școala de Vară, ne reîntâlnim la anul!”

Subiecte #Theodor Aman