Presedintele Bill Clinton a declarat ieri ca sprijina candidatura germanului Horst Koehler la sefia FMI, “evitand sa umileasca” pentru a doua oara Uniunea Europeana, dupa expresia coordonatorului contactelor Berlin-Washington pe perioada crizei. “Presedintele i-a spus cancelarului Schroeder ca Statele Unite sunt pregatite sa-l sustina pe Koehler”, a declarat Joe Lockhart, purtatorul de cuvant al Casei Albe. Berlinul a rasuflat astfel usurat, avand in vedere esecul usturator inregistrat in urma cu zece zile de candidatura lui Caio Koch-Weser din cauza opozitiei americane. “Sunt incantat de decizia presedintelui american”, a spus Gerhard Schroeder, dupa o convorbire telefonica avuta cu Bill Clinton. Analistii politici germani considera ca o a doua respingere a candidatului UE de catre SUA ar fi tensionat in mod grav relatiile transatlantice. “Statele Unite au fost de acord cu noua propunere a Europei nu atat pentru ca apreciaza calitatile lui Horst Koehler, ci pentru ca nu doreau sa umileasca pentru a doua oara UE si, in special, Germania”, a declarat Karsten Voigt, coordonatorul contactelor din ultima perioada dintre Berlin si Washington. ai Japonia a anuntat ieri ca il sprijina pe Koehler, retragand candidatura simbolica a lui Eisuke Sakakibara. Horst Koehler urmeaza sa se deplaseze la Washington pentru a se prezenta in fata boardului FMI, a carui pozitie va fi clarificata de sondajul informal de la sfarsitul saptamanii.