Un român care ar vrea să se mute în unul dintre statele membre ale UE din Europa Centrală și de Est nu ar plăti mai mult pentru cheltuielile de zi cu zi, însă probabil ar avea un salariu mai bun.
Astfel, în aceste țări prețurile nu diferă semnificativ, însă salariile variază puternic, creând astfel discrepanțe între standardele de viață ale populației. Dacă un român plătește, spre exemplu, în medie, 4,82 euro pentru un bilet la cinema, pe polonezi îi costă aproximativ la fel – 4,83 euro, potrivit Numbeo.com, cea mai mare bază de date gratuită de pe internet referitoare la costurile vieții și ale proprietăților. Pe de altă parte însă, salariul mediu brut lunar în România este de 445 de euro, în timp ce în Polonia acesta se situează la aproximativ 700 de euro, cu circa 50% mai mult, iar în Cehia este de circa 900 de euro.
“Prețurile nu sunt deloc diferite față de România, chiar dacă Polonia este o economie mai dezvoltată. Mă refer aici atât la prețurile la alimente, cât și la cele practicate de baruri sau restau­rante, pentru că dacă vorbim de haine, acestea sunt mai iefine decât la noi”, spune Cristina R., studentă la ASE, care a fost într-un schimb de experiență în orașul polonez Poznan. Situația este similară și în Ungaria și în Cehia. Bulgarii sunt singurii care nu au reușit să ne depășească în privința salariilor.