Romanul scriitorului bulgar Emil Andreev Râul de sticlă *), lansat acum și în traducere românească, după cele din engleză, germană, polonă, rusă, sârbă și slovacă, a primit în 2005 Premiul Vick pentru cel mai bun roman bulgar, apoi Premiul cititorilor și a fost ecranizat în 2010.
Într-un sat de munte pierdut între Balcani și Dunăre se întâlnesc un scriitor fascinat de antichități și enigme ale istoriei, o tânără medievistă din Franța și câțiva restauratori chemați de preotul local să refacă frescele bisericii. În căldura toridă a două zile și două nopți de vară, printre fantomele trecutului și prezentului, se vor topi pasiuni, reflecții, iluzii, căutări și secrete. Tânăra medievistă descoperă două statui stranii, despre care se crede că ar fi fost realizate sub influența ereticilor bogomili, și două semnături cu litere latine și nu chirilice, cum sunt toate celelalte însemne bulgărești, care provoacă și mai multă derută în mintea cercetătorilor. Ca în orice roman care se respectă apar și tensiuni erotice și rivalitate între tânăra franțuzoaică și o bulgăroaică extrem de frumoasă și pasională, despre care puțini știu că a fost cândva prostituată în Salonic. “Râul de sticlă”, în care ne cufundăm cu toții, este viața însăși.Firește, acțiunea romanului e ceva mai complicată, are pe alocuri aspect de roman polițist, cu enigme și personaje bine conturate. Din fericire, ceea ce părea la un moment dat să alunece spre o intrigă misticoidă, cu bogomili și spiritism, se lămurește, realitatea fiind numai cea pe care dorești s-o privești și s-o înțelegi. Enigma care părea de natură religioasă se clarifică spre final, când cititorul află că povestea care a stârnit nedumeririle cercetătorilor nu era decât una de iubire nefericită și ură. Iar cititorul român devine și mai interesat să afle că la înălțarea bisericii ale cărei fresce se refac acum au lucrat în urmă cu aproape două sute de ani cioplitori de piatră români care ridicaseră biserici brâncovenești și ajunseseră fugari după revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821. De altfel, acestea nu sunt singurele referiri la români. Unul dintre eroi, scriitorul fascinat de antichități, care studiase o vreme în Franța, îl cunoscuse pe Cioran, aflat la apusul vieții, iar acesta îl îndemnase să-și continue cercetările. Despre români, autorul bulgar mai spune că au un aer “specific arogant-îngăduitor”. Alt erou, de astă dată din zilele noastre, unul dintre pictorii bisericii, știe românește.
Romanul este un amestec plăcut de poveste și reflecții filosofice.
*) Emil Andreev – Râul de sticlă. Editura Humanitas, colecția “Cartea de pe noptieră”. Traducere din bulgară de Mariana Mangiulea.