La sfârșitul anului 2010, se știe, Primăria Municipiului București a decis începerea lucrărilor pentru Diametrala Nord-Sud, având la bază Planul Urbanistic Zonal pentru Diametrala Buzești-Berzei-Uranus. Demolările au retrezit amintiri dureroase bucureștenilor, mai ales prin modul în care au fost puse în aplicare (executate noaptea, fără desfacerea pieselor valoroase și refolosirea acestora sau a materialelor, cu evacuări de populație în plină iarnă etc.). PUZ-ul este nesustenabil și anacronic, cu premise și priorități false, care ignoră realitatea complexă a vieții și locuirii în cartier. Premisele aflate la baza proiectului sunt fluentizarea și creșterea traficului auto de tranzit, fără analiza consecințelor asupra mobilității în ansamblu și asupra vieții din cartier. Acestea nu reprezintă interesul public și contravin politicilor urbane sustenabile, pe care România și le-a asumat prin documente internaționale.
“Demolările – se poate citi în carte – au trezit amintiri dureroase bucureștenilor, mai ales prin modul în care au fost puse în aplicare – executate noaptea, fără desfacerea pieselor valoroase și refolosirea acestora sau a materialelor, cu evacuări de populație în plină iarnă și cu ordin de evacuare de 72 de ore, etc” Iată câteva gânduri ce nu sunt doar simple exerciții de imaginație creatoare, ci formează adevărate principii de regenerare urbană:
“Strada a devenit un loc doar pentru mașini. (…) Cum ar fi dacă: am gândi o stradă atractivă pentru oameni. Ar fi copaci pentru umbră, locuri de stat, magazine plăcute, cafenele, m-aș putea întâlni cu oameni. Trecerile de pietoni ar fi la îndemână, stațiile de tramvai ar fi comode, aș avea loc să plimb copilul cu căruciorul, n-ar mai fi mașini parcate pe trotuar…”
“Cum ar fi dacă: Aș veni pentru prima dată în București. Din Gară aș ieși într-o piață largă pietonală, într-un colț ar fi multe taxiuri, ar fi terase și restaurante, chioșcuri de flori, ar fi plin de lume, copaci și locuri de stat. Aș putea traversa strada și aș merge liniștit pe bulevardul pietonal, pe lângă un parc frumos și vesel. (…) într-un sfert de oră aș ajunge în Piața Matache. “
“Cum ar fi dacă: Hala Matache Măcelaru ar fi renovată și redeschisă pentru măcelarii. Ar avea un punct de informații și comunicare cu cartierul. Piața ar fi mai mare, cu zonă centrală de tarabe, iar pe margini ar fi magazine pe două niveluri. Ar fi intrari din toate părțile și un parcaj subteran. Ar fi magazine de alimente, dar și cafenele și restaurant. Peste piață ar fi un acoperiș modern, cu panouri fotovoltaice care generează energie curată. (…) înspre Gară magazinele s-ar schimba, s-ar mări…(…). Ar veni lume din tot orașul, dar și călători abia sosiți cu trenul. În apropiere s-ar construi noua Filarmonică din București. Ar fi concerte și festivaluri, ar veni multă lume, turiști.”
Cartea arată că primăria nu dorește un proces de regenerare, ci doar o amenajare rutieră de tranzit. O analiză a acestui proiect a demonstrat că realizarea lui în forma propusă de Primărie va genera mai multe probleme decât beneficii din punct de vedere social, ecologic și economic. Ele vor îngreuna procesul ulterior de regenerare urbană, care va fi și mai costisitor. Proiectul propus de Primărie ar mai putea fi încă amendat în mod benefic, dacă toate părțile implicate în negocierile din cadrul Grupului de Consolidare a încrederii vor conveni asupra premiselor corecte și asupra unui set comun de priorități. În esență, cartea nu militează neapărat pentru apărarea monumentului istoric – Hala Matache datează din anii 1880 – ci înainte de toate pentru o viziune de ansamblu, echilibrată, între patrimoniu și dezvoltare.
Cui i-e frică de cartierul Matache? Principii de regenerare urbană pentru zona Matache – Gara de Nord din București – Pro Patrimonio.Autor colectiv: Arhitecții Voluntari. Concept editorial: Mirela Duculescu.