După ce în 2009 a fost prezentată cu succes la Lisabona și Praga, expoziția itinerantă “Culorile avangardei. Arta în România între 1910-1950” a ajuns la Roma într-o formulă expozițională special concepută pentru Cetatea Eternă.

Expoziția va fi găzduită din 3 septembrie până în 15 octombrie 2011 în cadrul Complexului Expozițional Vittoriano aflat în centrul Romei și va cuprinde 74 de opere a 24 de artiști români. Operele provin din cele mai importante muzee de artă ale României și oferă spre vizionare publicului italian și internațional din Roma creațiile marilor artiști ai avangardei românești în perioada 1910 – 1950. Expoziția – curatoriată de dl. Erwin Kessler – este realizată de Institutul Cultural Român din București și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în colaborare cu Comunicare Organizzando (Roma) reprezentată de dl. Alessandro Nicosia, fiind promovată de Accademia di Romania din Roma și de Ambasada României în Italia. Inaugurarea expoziției va avea loc vineri 2 septembrie la orele 18,30 în Salonul Central al Complexului Vittoriano.

Avangarda a pătruns pe scena artistică românească în momentul în care aceasta se deschidea către două tendințe ale modernismului internațional: postimpresionismul și expresionismul. În contextul traumatic al primului război mondial această deschidere ideologică și estetică s-a întrerupt, permițând spiritului transgresiv și original al avangardei să se infiltreze și să pătrundă în modernismul românesc, un modernism destul de moderat din anumite puncte de vedere. Comprezența și contaminarea reciprocă între inovația relativ tardivă a avangardei și modernismul intens conservator și tradiționalist al artei naționale au constituit elementele de bază ale artei românești în perioada dintre cele două războaie mondiale și au reprezentat, de asemenea, fundalul pe care – după 1945 – s-a înregistrat închiderea estetică și fuzionarea artei cu propaganda realismului socialist.

“În loc de a ceda ispitei de a opera o selecție pedantă și puristă care ar fi extrapolat operele avangardiste din contextul istoric atât de variat și de bogat al artei românești din prima jumătate a secolului XX, această expoziție vorbește despre un fenomen istoric și cultural extraordinar de dens și de complex, acela a coabitării, al tensiunii, al discordiei și al influențelor reciproce între modernism, avangardism și tradiționalism în perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale.” (Erwin Kessler)

Operele expuse provin din nouă muzee de artă din România și poartă semnătura următorilor artiști: Apcar Baltazar, Victor Brauner, Marius Bunescu, Ștefan Dimitrescu, Hans Eder, Marcel Iancu, Petre Iorgulescu Yor, Max Herman Maxy, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Michăilescu, Theodor Pallady, Jules Perahim, Alexandru Phoebus, Elena Popeea, Ștefan Popescu, Magdalena Rădulescu, Camil Ressu, Szolnay Sándor, Ion Theodorescu Sion, Francisc Șirato, Jean Al. Steriadi, Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu, Alexandru Ziffer. Patru mari teme țes în filigran articularea spațiului expozițional: pathosul poetic al temelor sociale, utopiile identității, angoase și vise urbane, sfârșitul călătoriei.