In “Trei pe doua biciclete”, Jerome K. Jerome are o scena
delicioasa (dar ce nu e delicios la Jerome!?) in care explica
aversiunea sa fata de eventuala revizie a bicicletei cu care
urmeaza sa circule.
A trecut deja printr-o experienta dureroasa, in care a facut
greseala sa marturiseasca unui depanator fanatic ca bicicleta lui
nu merge chiar perfect. Urmarea a fost dezasamblarea totala a
vehiculului, pierderea in iarba si in burta cainelui a unor piese
esentiale – cum ar fi bilutele de la rulmenti – si reasamblarea
partiala intr-o alcatuire jalnica pe care, ulterior, un service
autorizat reuseste s-o readuca la stadiul de bicicleta, dar cu mult
mai multe belele decat avusese si contra unui pret rivalizand cu
costul uneia nou-noute.
Drept urmare, cand se apropie excursia in Germania cu cei doi
vechi prieteni, “K.” reactioneaza vehement la intrebarea inocenta
si pasagera a lui Harris: “Nu crezi ca are nevoie de o revizie?”,
explicand – in acel stil inimitabil care nu contine nimic violent,
dar sugereaza iminenta violentei – ca, o data cu varsta, el, K.,
are tot mai putine convingeri absolute, printre care figureaza si
aceea ca bicicleta in discutie NU are nevoie de vreo revizie.
Si iata esenta filozofiei sale: “Exista doua feluri in care
poti sa faci exercitii fizice cu bicicleta: sau s-o «revizuiesti»,
sau sa mergi cu ea. Nu pot sa jur ca acel caruia ii place mai mult
s-o demonteze decat s-o calareasca nu este mai avantajat. Nu-i pasa
de vreme si vant, nu-l incomodeaza starea drumurilor. (…)
Greseala pe care o comit unii este ca-si inchipuie ca pot sa
practice cu aceeasi bicicleta ambele discipline sportive
(s.m.). Lucrul acesta este imposibil; nici o bicicleta nu
rezista la aceasta dubla solicitare. Trebuie sa te decizi: ori esti
«reparator», ori biciclist”.
Am citit prima oara cartea pe la 15 ani si inca de atunci
aceasta dihotomie aparent doar hazoasa m-a izbit prin forta ei de
extrapolare. De-atunci si pana azi, am incercat mereu sa nu uit ca,
la fel ca o bicicleta, viata poate sa fie sau “revizuita”, sau
“calarita”. Ori o analizezi, ori o traiesti. La fel ca Jerome, nu
bag mana-n foc ca “analistii” nu sunt in avantaj, fiind in general
scutiti de dezamagiri, accidente, neprevazut. Ca si “reparatorii”
de biciclete, sunt feriti de ploaie, vant, iubiri, tradari, emotii.
Eu, unul, am ales a doua varianta, cu toate riscurile ei. In orice
caz, sunt sigur ca nu le poti urma pe amandoua. Nu cu aceeasi
viata. Nici o viata nu rezista si la traire, si la “analiza”.
Ghilimelele sunt obligatorii, pentru ca marcheaza amatorismul
psihanalitic. Ca si Jerome, nu exclud din ecuatie interventia
profesionista – atunci cand e cazul. Daca intr-adevar ai o problema
cu viata ta, iti trebuie ajutor specializat. Dar orice tentativa de
auto-revizie ma tem ca exclude trairea propriu-zisa.
tczarojanu@yahoo.com