Intre 5 si 9 septembrie, World Futures Studies Federation si Fundatia Universitara a Marii Negre organizeaza la Brasov conferinta mondiala “Mai multe culturi, o singura lume – Dezvoltare locala si globalizare”. Am profitat de acest eveniment pentru a-i solicita un interviu presedintelui Fundatiei Universitare a Marii Negre, profesorul Mircea Malita.
– In ultimul deceniu, linistea batranei Europe este tulburata de spectrul globalizarii. Ce inseamna, de fapt, acest concept si pentru ce il privesc multi cu teama?
– Sigur ca, mai cu seama in ultimii ani, fenomenul globalizarii a generat oarecare ingrijorare nu doar la noi, ci cam peste tot in Europa. ai asta in mare parte pentru ca oamenii nu inteleg prea bine in ce consta fenomenul. Ca sa exemplific, o sa iau cazul unui tanar pasionat de programe pe computer. Acesta a ajuns sa detina solutii foarte interesante, care au trezit interesul strainatatii si a deschis impreuna cu un coleg o mica companie in domeniul soft-ului, cu comenzi din exterior. Ei bine, mi-am dat seama ca acest om este deja un agent al globalizarii. El defineste perfect fenomenul, fiindca nu este vorba numai de o subunitate regionala a unei tari sau a unei companii. El e un individ care, cu un computer si un modem, a intrat in reteaua mondiala. Este globalizat deja! Prin ce e afectata, de pilda, limba pe care o vorbeste? Cu ce sunt deranjate credintele sale, religioase sau culturale?
– Francezii folosesc cuvantul “mondializare”. E vreo diferenta intre cele doua notiuni?
– Francezii au respins, de la bun inceput, termenul de “globalizare”, considerandu-l un paravan in spatele caruia Statele Unite isi ascund intentia clara de a deveni o unica putere dominanta in lume. Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem: globalizarea e un termen incarcat cu reactii emotive dintre cele mai diverse. Franta insasi simte ca este unul dintre factorii importanti ai fenomenului de globalizare prin industria, comertul si finantele sale, asa ca vrea sa foloseasca un termen curatat de conotatii ascunse anglo-saxone.
– Cred insa ca indivizii care refuza ideea globalizarii se tem in primul rand de impunerea din afara a unor modele culturale improprii civilizatiei careia ii apartin.
– Nu se poate spune ca globalizarea nu e un fenomen care loveste in dreapta si-n stanga, asemeni unui balaur urias, cu o coada foarte lunga. ai mai ales ii loveste pe cei slabi, nepregatiti sa infrunte aceasta inimaginabila forta. Pe urma, ea, globalizarea, este si total lipsita de scrupule, pentru ca nu e reglementata. Toate reglementarile contemporane sunt de natura internationala, semnate de state si guverne. Or globalizarea acopera nu doar state si guverne, ci si categorii noi – intreprinzatorii, industriasii, companiile multinationale, oamenii de stiinta – acestia din urma prin excelenta globalisti. Ei isi comunica rezultatele nu colegilor apropiati, ci celor din alte parti ale globului care au aceleasi preocupari ca si ei.
– Modelele insa nu pot fi reglementate international. Ele se infiltreaza intr-o civilizatie fara sa ceara permisiunea vreunui for international.
– Bineinteles ca, daca vorbim despre modele de organizare sau de management, acestea or sa circule ca niste capitole de civilizatie peste tot in lume. Americanii, de pilda, au facut scoli speciale pentru a invata prin ce se deosebeste managementul japonez de al lor si, la randu-le, japonezii au facut acelasi lucru. Dar nu este numai cazul acestor doua state foarte puternice tehnologic si industrial. Asadar, din acest punct de vedere, modelele circula si tind spre universalitate, fiindca se selecteaza cele mai bune dintre ele.
– Cred insa ca lucrurile stau putin altfel in domeniul cultural, unde sunt aglomerate cele mai multe sensibilitati nationale.
– Intr-adevar, in materie culturala exista un risc, si anume acela de a vedea obiceiuri – care erau confirmate de traditii inradacinate adanc in memoria colectiva – maturate de niste gusturi ieftine, in care domina aspectele imorale, primejdioase, violente si asa mai departe. Este perfect adevarat. Dar tot asa pot circula si modele sobre, retinute. Noi, de pilda, suntem intr-o perioada grea a “culturilor”, pentru ca trecem prin faza comercializarii gustului, a invaziei fantastice savarsite asupra mintii de catre maladia reclamelor, obsesia consumismului, a preocuparii imediate de a cumpara sau de a te bucura de ceva in sensul limitat, de la o zi la alta, jertfind pentru aceasta perspectiva pe termen lung. Exista o presiune fantastica la care suntem supusi si care nu provine de la globalitate, e numai circulata prin globalitate, dar care domina toata cultura Occidentului opulent, bogat. Trecem printr-un fel de hedonism salbatic, ca si cand toata lumea ar muri maine si vrem sa smulgem de la viata cat mai multe bucurii, cat mai multe placeri, castiguri mari, succese, totul intr-un mod mai instantaneu decat “instant coffee”. Este, intr-adevar, o boala in epoca asta de tranzitie – traim cu adevarat o tranzitie de la internationalism la globalism -, fiindca nu va desfiinta nimeni pentru noi, romanii, reteaua de comunicare care impanzeste pamantul, facandu-l mic si accesibil. Personal, imi dau seama ca traim o perioada in care lipsa de institutii si de reglementari ale globalizarii conduc si ele la asemenea excese. Vedeti? Regionalismul este o globalitate mai mica, dar filosofia lui este aceeasi: e tot un efort de civilizatie si de competitie, in vederea formarii unei entitati economice mai mari. Asadar, globalizarea e un fel de integrare pe tot pamantul a ceea ce se face pe un continent sau altul. Uitati-va la Elvetia, de pilda. Elvetia practica mai curand globalismul decat regionalismul. In alte tari situatia este mult mai echilibrata, cum se intampla, de pilda, cu anumite state nordice, care pastreaza si cultiva atat solidaritatile regionale, cat si vocatia universala. Altele pun accentul numai pe regional, ca si cand n-ar exista aspectul global.
– E limpede ca viitorul apartine globalizarii. Acceptand asta, cum putem corecta situatia actuala? Prostul-gust domneste peste tot.
– Astazi intr-adevar avem de-a face cu o mare si ingrijorator de triviala predominanta a prostului-gust, a declinului de exigenta, a coborarii standardelor valorice. Dar pentru toate astea este oare vinovata globalizarea, care permite atat circulatia binelui, cat si circulatia raului in mod neutru? Daca ar exista “motoare” care sa lanseze valori solide, modele serioase, globalizarea le-ar circula in mod absolut obiectiv. Din fericire, toata evolutia omenirii a mers intotdeauna in paralel cu fenomenul globalitatii, sprijinindu-se pe ceea ce eu numesc “recunoasterea cunoasterii”, ca forta motrice a sistemului economic. Or, acest lucru ofera sperante mult mai multe indivizilor sau entitatilor mici. Pentru ca nu puterea economica sau resursele le vor dicta sansele, ci inteligenta si gradul de cunoastere de care dispun. De aceea, cuvintele de ordine care lanseaza globalizarea, cu competitia ei destul de aspra, sunt: “Descurcati-va, gasiti-va cai proprii de dezvoltare. Utilizati-va mintea!”. Ceea ce au si facut nenumarate tari mici: “dragonii” Asiei, Irlanda, Finlanda, Portugalia, Grecia etc.: si-au creat un drum propriu de afirmare, fie global, fie regional. Se mizeaza pe un individ mult mai informat ca inainte.
– Asadar, globalizarea culturii este sau nu posibila?
– Culturile, spre deosebire de civilizatii, nu au probleme de globalizare. Culturile nu se globalizeaza. Ele au insa vocatia de a selecta principii cu valoare universala care, o data recunoscute astfel, sfarsesc prin a nu mai apartine culturii respective, ci se transforma in institutii universale, apartinand civilizatiilor lumii.