După introducerea monedei euro în 1999, ratele dobânzilor unificate au permis membrilor uniunii monetare să se împrumute masiv la dobânzi mici. Obligațiunile emise de statele din sudul Europei erau considerate la fel de sigure ca și cele germane. Banii au inundat Grecia, iar Spania și Irlanda s-au văzut în fața unor boom-uri pe piața imobiliară.

Spargerea bulelor imobiliare din SUA și Europa în 2007 a dat prima lovitură imaginii de invincibilitate a zonei euro. Spre sfârșitul lui 2009, noul guvern al Greciei a găsit că fostul executiv a mințit despre dimensiunea datoriilor. Descoperirea a provocat o pierdere drastică a încrederii investitorilor care în cele din urmă s-a propagat în întreaga zonă euro, scrie agenția de presă Thomson Reuters.

Ca o temă recurentă în povestea crizei datoriilor, politicienii dun uniunea monetară au reacționat lent, cerând o anchetă în cazul neregulilor Greciei în loc să vină cu măsuri pentru recâștigarea încrederii piețelor în condițiile în care investitorii începuseră să-și retragă capitalul din economia elenă și să ceară Atenei dobânzi “penalizatoare” pentru a o finanța.

Economiile mari din zona euro și Fondul Monetar Internațional au întins Greciei o linie de credit în luna mai a anului trecut, dar până atunci finanțele grecești distruseseră iluzia egalității între țările din zona euro. Investitorii au penalizat rapid economiile mai slabe ale Portugaliei și Spaniei, ducând la creșterea costurilor de finanțare ale acestor state.

Pierderile masive înregistrate de băncile irlandeze în urma prăbușirii pieței imobiliare au forțat Irlanda să ceară ajutor financiar internațional la șase luni după Grecia. Portugalia, cu o economie necompetitivă, a urmat aceeași cale în luna mai a acestui an.

Cu toate acestea, liderii zonei euro au pierdut încă o oportunitate de a recâștiga încrederea piețelor. Reticența din Germania, cea mai mare economie europeană, de a se angaja total în ajutarea partenerilor mai slabi a făcut ca programele de bailout să nu devină zidul de protecție eficient. Problemele de accesare a piețelor de finanțare de către Spania și Italia n-au dispărut, ba chiar s-au acutizat. Cele două țări au împreună datorii de 2.500 de miliarde de euro.

Mai grav este că măsurile de austeritate severe impuse Greciei în schimbul ajutoarelor internaționale au determinat o scădere puternică a economiei, subminând planurile de reducere a cheltuielilor și majorare a veniturilor, ceea ce afectat și mai mult încrederea. Bogdan Cojocaru