Șeful OMV, cel mai mare grup petrolier din Europa Centrală și de
Est, este acuzat în Austria că, știind planurile companiei, a
cumpărat acțiuni ale OMV în valoare de 620.000 de euro cu o
săptămână înainte ca grupul să le vândă rușilor de la Surgut
participația de puțin peste 20% deținută în cadrul companiei ungare
Mol pentru 1,4 mld. de euro.
Procurorii austrieci l-au pus sub acuzare pe Wolfgang
Ruttenstorfer (foto) pentru insider trading sau utilizarea de
informații privilegiate în cadrul unei tranzacții, scrie Financial
Times.
În România, un caz similar a fost cel al lui Horia Ciorcilă,
președintele Băncii Transilvania și unul dintre cei mai influenți
oameni de afaceri din zona de vest a țării, care a fost pus sub
acuzare de către procurorii Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)
pentru manipularea pieței de capital și utilizarea de informații
privilegiate în tranzacțiile realizate pe Bursă cu acțiunile Băncii
Transilvania. Procesul este în curs.
Un purtător de cuvânt al procuraturii din Viena a confirmat faptul
că Ruttenstorfer a fost pus sub acuzare în urma unei anchete
desfășurate în colaborare cu FMA, autoritatea de supraveghere a
pieței financiare din Austria. “Sunt surprins pentru că sunt
convins că am acționat întotdeauna în mod responsabil, conform
regulilor”, se apără Ruttenstorfer în cotidianul britanic Financial
Times. “Când am achiziționat acțiuni cu un an și jumătate în urmă
am raportat acțiunea imediat într-un mod transparent”.
CEO-ul OMV, în vârstă de 60 de ani, care urmează să se retragă în
luna martie a anului viitor, a declarat de asemenea că nu vede
niciun motiv pentru care ar trebui să demisioneze și că acuzațiile
ce i-au fost aduse nu-i afectează în niciun fel capacitatea de a-și
duce la îndeplinire îndatoririle.
Boardul OMV va discuta situația, însă Ruttenstorfer a declarat că
nu se așteaptă la nicio schimbare. Cazul nu este așteptat să fie
adus în fața instanței pentru câteva luni. Pedeapsa pentru insider
trading în Austria poate aduce până la cinci ani de
închisoare.
Șeful OMV spune că a cumpărat acțiunile ca parte a unui program de
beneficii pe termen lung desfășurat de OMV. El a adăugat că deține
încă acțiuni, fiind obligat să nu le vândă timp de trei ani.
“Această achiziție de acțiuni nu a fost realizată pentru a profita
de fluctuațiile pe termen lung ale prețului acțiunilor”, a declarat
Ruttenstorfer.
Business Internaţional
Cum a ajuns șeful OMV să fie anchetat pentru insider trading
Șeful OMV, cel mai mare grup petrolier din Europa Centrală și de Est, este acuzat în Austria că, știind planurile companiei, a cumpărat acțiuni ale OMV în valoare de 620.000 de euro cu o săptămână înainte ca grupul să le vândă rușilor de la Surgut participația de puțin peste 20% deținută în cadrul companiei ungare Mol pentru 1,4 mld. de euro.