Dominanța euro ca monedă de finanțare s-a întărit în ultimul an pe piața bancară cu toate că banca centrală s-a hotărât să înceapă reducerea dobânzii-cheie la lei în primăvara lui 2009.
În prezent, numai ceva mai mult de o treime din creditul privat este în lei, ponderea valutei sărind de 60% din vara anului trecut și menținându-și direcția ascendentă.
Paradoxal, criza economică a ajuns să încurajeze tocmai creditul în euro. Cu o diferență de dobândă zdrobitoare în favoarea monedei europene, episoadele de depreciere a leului nu au reușit să-i sperie pe clienții băncilor, mai ales că până la urmă BNR a arătat că nu lasă cursul să se ducă oricât de sus. Chiar dacă banca centrală a redus dobânda-cheie la lei cu 3,75 puncte procentuale din mai 2009 și până în mai 2010, solicitanții de credite “câți au mai rămas” au fost neclintiți în alegerea monedei de finanțare, întărind “reguli” deja trasate pe piață: creditul ipotecar este în euro, la fel și creditul pe termene mai lungi pentru companii.
După evaluările Fondului Monetar Internațional, creșterea creditului în valută, respectiv a creditului privat în ansamblu, reflectată în datele statistice are drept cauză și “repatrierile” de credite în monedă străină pe care unele bănci le scoseseră în anii trecuți din bilanțurile proprii și le mutaseră în străinătate pentru a scăpa de costul mare cu rezervele minime obligatorii cerute de banca centrală.
“Nivelul mare al rezervelor minime de dinaintea crizei a încurajat subsidiarele băncilor străine să înregistreze în străinătate credite acordate rezidenților. Odată ce cerințele de rezervă au fost diminuate, au fost mutate credite înapoi în bilanțurile locale”, afirmă experții FMI într-un raport recent.
Bănci mari de pe piață susțin însă că nu este vorba despre un fenomen relevant. Și chiar dacă ar fi, o repatriere de proporții nu ar face decât să restabilească o imagine corectă asupra pieței creditului, adică să arate și mai mult cât de slabă este poziția monedei naționale.
În ultima vreme până și BNR a abandonat discursul în favoarea leului ca monedă de credit, pentru că majoritatea bancherilor comerciali au făcut-o mai demult. La nivel public banca centrală nu se arată îngrijorată de faptul că deciziile sale de dobândă vizează în mod direct o zonă din ce în ce mai restrânsă din piața creditului, așa cum nu este preocupată de faptul că multe prețuri și tarife din România sunt în euro.
O adevărată mostră a eșecului suferit de leu pe piața creditului ipotecar o constituie tocmai programul de stat “Prima casă”, care avea și o variantă în moneda națională. Liderii pieței “BCR și BRD” nici nu s-au mai complicat cu o ofertă în lei.
În schimb, banca de stat CEC Bank sau Banca Românească și Banca Transilvania aveau în primăvara acestui an dobânzi nominale la lei de sub 7% pe an datorită scăderii ratei interbancare ROBOR. Din păcate, ROBOR a crescut apoi, menținându-și un profil volatil. Cert este că aproape nimeni nu s-a uitat la varianta în lei.
Nici statul nu se mai finanțează preponderent în lei
Dobânzile prea mari la lei au făcut în ultimul an ca și statul să ajungă să evite atragerea de împrumuturi în moneda națională: la sfârșitul lunii iulie 2010 leul avea o pondere de 44,3% din datoria publică guvernamentală, în timp ce restul împrumuturilor sunt în valută.
Mai mult, Ministerul Finanțelor atrage lichidități în euro chiar de pe piața locală, considerând că astfel va suporta un cost mai mic, deși pe piață există opinii potrivit cărora de fapt ar ignora posibile evoluții adverse ale cursului.
Trezoreria statului are o strategie de finanțare echilibrată a deficitului bugetar și a datoriei publice între piața internă și cea externă, dar atunci când și de pe piața internă absoarbe tot euro, balanța între lei și valută ca monedă de finanțare se dezechilibrează.
Dacă Finanțele însele au dificultăți în a ține pe loc dobânda la titlurile de stat în lei la nivelul plafonului informal de 7% pe an, cu atât mai greu este pentru clienții persoane fizice, dar chiar și pentru companii să obțină de la bănci credite în lei la dobânzi rezonabile în comparație cu cele la euro.
Piața a ales: leii mai merg doar pentru credite de consum și credite corporate pe termen scurt
Dacă lupta leului cu euro pe piața creditului ipotecar arată a fi pierdută definitiv, la creditul de consum “meciul se mai joacă”.
O explicație importantă ține de abordarea multor bănci care consideră foarte riscantă acordarea de credite în euro pentru consum, mai ales fără garanții, astfel că din start leul este favorizat, deși dobânzile sunt foarte mari, de peste 20%. Nici creditele de consum în euro nu sunt ieftine, așa încât pentru sume relativ mici, împrumutate pe perioade scurte, leul are un loc important ca monedă de creditare.
Datele statistice nu arată însă încurajator pentru leu: chiar și la consum, valuta a ajuns la o pondere de aproximativ 58% din soldul total al creditelor cu această destinație, tendința generală fiind de creștere în ultimul an, cu sau fără “repatrieri” de credite mutate anterior în străinătate.
Raportul este ceva mai echilibrat pe segmentul creditelor pentru companii pe termene de până la cinci ani, unde ponderea valutei tinde să rămână sub 55% din total. Băncile sunt reticente să le acorde credite în valută mai ales firmelor mici și mijlocii care nu fac export și ca atare nu au venituri în valută. De asemenea, o bună parte din creditele pe termen scurt pentru capital de lucru sunt acordate în lei.
Bancherii dau credite în euro chiar dacă vorbesc și de primejdii
Riscul de curs de schimb există, s-a făcut simțit de mai multe ori, leul înregistrând căderi și de 20% față de euro, însă piața tot nu s-a întors către creditul în lei.
Finanțările în euro sunt când mai scumpe, când mai puțin scumpe din cauza riscului de țară, dar bancherii fac promoții tot la creditele în moneda europeană.
În primăvara acestui an câteva bănci au testat cererea cu oferte de credite în lei la dobânzi nominale reduse spre 7% pe an chiar dacă dobânda anuală efectivă era și dublă. Promoțiile s-au încheiat, dar în această toamnă nu au fost reluate cel puțin până acum.
Pentru Dominic Bruynseels, bancherul britanic care conduce BCR de mai bine de doi ani, creditul ipotecar în euro este deja ca un “dat” al pieței.
“Întreaga piață a ajuns să se bazeze pe creditul în euro pentru că diferențialul de dobândă este foarte mult în favoarea euro. Și suma maximă care poate fi împrumutată este în favoarea îndatorării în euro, iar situația continuă pentru că este mai mic costul cu dobânda”, explică Bruynseels.
În mod constant, austriecii de la Erste și numai ei au susținut că acordarea de credite ipotecare în euro nu implică un risc deosebit pentru că este vorba despre finanțări pe termen lung, iar între timp România ar urma să adopte euro ca monedă. Hulit este doar creditul în franci elvețieni, care apucase înainte de criză să atingă o cotă de circa 10% din piața creditului de retail. Întărirea de anul acesta a francului față de euro a adus în discuție presiunea creșterii ratelor, însă nu au apărut semnale de alarmă la rambursare.
Tot în contextul crizei, au fost lansate dezbateri la nivel regional privind oportunitatea descurajării creditului în valută, unul dintre susținătorii instituționali ai acestei idei fiind BERD, cea care le-a dat băncilor din zonă multe linii de credit în euro.
Ideea nu a prins la nivel oficial decât în Ungaria, unde au și fost luate măsuri în acest sens.
Andreas Treichl, CEO al Erste Group, consideră că nu se poate aștepta vreo autoreglare a pieței, creditul în euro putând fi limitat în România doar prin măsuri de reglementare. “Dacă situația se deteriorează, s-ar putea ajunge la așa ceva, cu toate consecințele asupra creșterii creditului. Dar dacă BNR și guvernul nu impun oprirea creditului în euro, nu se va putea ajunge la descurajarea creditului în această monedă”, afirmă Treichl.
El dă exemplu Ungariei, unde banca centrală a impus frânarea creditului în valută.
Dominic Bruynseels, CEO al BCR, spune că problema creditului în valută pentru România a fost analizată de către băncile mari, BNR, Finanțe, FMI și UE în cadrul acordului de la Viena de menținere a expunerilor, iar concluzia discuțiilor a fost că finanțările în euro nu vor fi oprite. Totuși, se vede din ce în ce mai mult că data previzibilă a intrării în zona euro se îndepărtează din cauza problemelor economice. 1 ianuarie 2015 în mod clar nu mai stă în picioare, iar analiștii bancari văd posibilă o amânare până în 2017 sau chiar după 2020, ceea ce înseamnă că riscul de curs de schimb va rămâne prezent pe piață încă mulți ani de acum încolo, cu toate consecințele de rigoare asupra capacității clienților de a rambursa creditele în euro.
Singurul bancher local care aduce în discuție riscurile pe care le implică creditul în euro chiar și ipotecar este Mișu Negrițoiu, directorul general al ING Bank România. Banca sa a făcut încă din 2003 un experiment nereușit cu o ofertă de credite ipotecare în lei și a mai avut încercări ulterioare fără rezultate încurajatoare, așa încât acum vinde tot credite ipotecare în euro.
Totuși, la nivel macroeconomic Negrițoiu vorbește despre creditul ipotecar acordat în euro ca despre o bombă cu efect întârziat, pentru că “euroizarea” creează condițiile unui consiliu monetar și pune banca centrală în imposibilitatea de a-și aplica politica monetară.
“Dacă există un produs toxic în România, acesta este creditul ipotecar în euro. Este o bombă cu efect întârziat”, spune Negrițoiu.
El compară aceste “ipoteci în euro bazate pe venituri în lei” chiar cu obligațiunile garantate cu credite ipotecare subprime create de băncile americane.