Guvernul a impus ofertantului la vânzarea Cupru Min să își asume, ca și clauze de mediu care nu pot fi negociate, investiții suplimentare în lucrări de drumuri și eventuale noi investiții care s-ar impune ulterior și ar depăși cuantumul estimat în prezent, refuzând în același timp orice răspundere.
Executivul nu a dorit să semneze din partea sa vreo declarație și nici să acorde garanții ori despăgubiri pentru probleme legate de protecția mediului, indiferent de momentul apariției acestora, relevă un document oficial obținut de MEDIAFAX.
Pentru a obține garanții din partea Roman Copper privind realizarea investițiilor de mediu, reprezentanții statului au cerut în schimb constituirea unui depozit de 32 milioane euro, solicitare refuzată de firma canadiană.
Investițiile de mediu au fost evaluate de partea română la 32,27 milioane euro, din care un minim de 17 milioane euro obligatoriu pentru acest an în vederea extracției și preparării minereurilor neferoase și rare.
Din suma totală a investiției, 50.000 euro au fost calculate pentru extracția pietrei pentru construcții și a pietrei calcaroase, 12.600 euro pentru transport marfă, persoane, întreținere și reparații auto, activitatea desfășurată la spațiile de cazare, restaurant și cantină, activitatea de pază, 17,32 milioane euro pentru extracția și prepararea minereurilor neferoase și rare, 5,58 milioane euro pentru supraînălțarea barajului Valea Șesei în vederea exploatării în siguranță a iazului de decantare și 9,3 milioane euro pentru reabilitarea drumurilor de acces existente și realizarea unor drumuri noi.
Citiți:
►Privatizarea Cupru Min a eșuat. Contractul de vânzare nu a fost semnat până la termenul limită
Investițiile minime pentru acest an, de 17 milioane euro, au fost calculate pentru realizarea unei instalații de recuperare a metalelor prin procedee biotehnologice (14,5 milioane euro), efectuarea unor lucrări privind stabilitatea haldelor de steril (2 milioane euro) și efectuarea unor lucrări de conservare la Valea Seșei și Valea Ștefancei (500.000 euro).
Necesarul de investiții tehnologice a fost estimat la 67,3 milioane euro, din care 61 milioane euro până în 2015 (41 milioane euro investiții tehnologice și 20 milioane euro pentru descopertare), pentru achiziționarea de utilaje performante pentru între fluxul tehnologic, creșterea capacității de depozitare a sterilului, dotarea cu utilaje a carierei Roșia Poieni și realizarea unei instalații de recuperare a cuprului prin procedee biotehnologice.
Astfel, în proiectul contractului de vânzare-cumpărare a Cupru Min au fost cuprinse ca și clauze nenegociabile următoarele prevederi:
-Pentru îndeplinirea obligațiilor, răspunderilor și/sau măsurilor de mediu și/sau de gospodărire a apelor stabilite de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba și Agenția Regională de Protecție a Mediului (ARPM) Sibiu, cumpărătorul trebuie să își asume și obligația de a realiza investițiile pentru protecția mediului destinate executării obligațiilor. Potențialul Cumpărător trebuie să își asume realizarea tuturor obligațiilor, răspunderilor și măsurilor de mediu prevăzute în avizele pentru privatizare, precum și a investițiilor suplimentare aferente supraînălțării barajului Valea Seșei, a reabilitării drumurilor existente și realizarea unor drumuri noi, în conformitate cu cerințele legislației de mediu în vigoare, prin convenirea unui cuantum de investiții destinate realizării acestora.
-În cazul în care respectarea obligațiilor, răspunderilor și/sau măsurilor privind protecția mediului și/sau gospodărirea apelor, stabilite în sarcina Societății la data privatizării sau ulterior, impun un cuantum investițional mai mare decât cel estimat de conducerea Societății sau decât cel asumat de cumpărător prin contractul de vâznare-cumpărare de acțiuni, Cumpărătorul este avertizat că nicio prevedere din oferta de vânzare și/sau din Dosarul de Prezentare și/sau din contractul de vânzare-cumpărare în ansamblu nu va putea fi interpretată ca limitând răspunderea Societății la valorile indicate în Dosarul de Prezentare și/sau în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.
-Investițiile privind protecția mediului și/sau gospodărirea apelor necesare pentru conformarea la obligațiile, răspunderile și/sau măsurile privind protecția mediului și/sau gospodărirea apelor vor fi realizate, în toate cazurile, integral.
– În cadrul procesului de privatizare, Cumpărătorul va trebui să își asume și să preia integral, indiferent de natura și de data apariției acestora, obligațiile, răspunderile și măsurile de mediu, stabilite de autoritățile de mediu competente în sarcina Societății sau decurgând din legislația (inclusiv legislația europeană) aplicabilă în domeniul protecției mediului, precum și obligațiile, răspunderile și/sau măsurile privind gospodărirea apelor. De asemenea, Cumpărătorul va trebui să își asume și să preia integral obligațiile, răspunderile și/sau măsurile suplimentare de mediu și/sau gospodărire și să preia integral obligațiile, răspunderile și/sau măsurile suplimentare de mediu și/sau de gospodărire a apelor considerate necesare de conducerea Societății.
-Vânzătorul nu va răspunde pentru nicio obligație, răspundere și/sau măsură de mediu și/sau privind gospodărirea apelor rezultată din necesitatea conformării activității Societății cu cerințele legislației de protecție a mediului și/sau de gospodărire a apelor, indiferent de momentul aparției cauzei care a generat acea obligație, răspundere și/sau măsură privind mediului și/sau gospodărirea apelor. Vânzătorul nu va acorda nicio declarație, garanție sau despăgubire pentru aspecte care au legătură cu protecția mediului și/sau gospodărirea apelor.
-Asumarea și preluarea de către Cumpărător a obligațiilor, măsurilor și/sau răspunderilor de mediu stabilite de autoritatea competentă pentru protecția mediului și/sau a celor privind gospodărirea apelor se va realiza prin convenirea unui cuantum investițional destinat realizării acestora, cel puțin la nivelul celui estimat de conducerea Societății, și reprezintă elemente obligatorii care trebuie incluse în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Toate aceste obligații de mediu au fost aduse la cunoștința potențialilor cumpărători și prin dosarul de prezentare a companiei.
Vineri noaptea, la ora 24.00, după negocieri care au început joi seara, ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunțat că partea română nu a reușit să încheie contractul de privatizare a Cupru Min, deoarece firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar o garanție pentru investițiile de mediu, să achite prețul pentru acțiuni în maxim o lună de la obținerea avizului Consiliului Concurenței și autorizației integrate de mediu și să accepte publicarea documentului de privatizare.
Cupru Min deține exploatarea Roșia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.
La începutul săptămânii trecute, Ministerul Economiei a anunțat că firma canadiană Roman Copper a câștigat licitația pentru preluarea Cupru Min Abrud la prețul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste prețul de pornire a licitației, de 57,3 milioane euro. La licitația cu strigare pentru vânzarea pachetului integral de acțiuni al Cupru Min s-au înscris alte trei companii, respectiv Oz Minerals (Australia), Dundee Holding BV (Olanda) și Ellatzite Med Ad din Bulgaria, ultima fiind însă descalificată.
Roman Copper este o firmă care a fost înființată special pentru preluarea Cupru Min de către Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada). Bayfront Capital Partners este o companie canadiană cu activități de investment banking, care oferă servicii de consultanță pentru finanțare corporatistă, restructurare financiară și în domeniul fuziunilor și achizițiilor.
Prețul de licitație pentru Cupru Min a fost raportat doar la valoarea activelor societății și cantitatea de cupru care poate fi exploatată în urma unor investiții estimate chiar de conducerea unității, nu de către un evaluator independent, fără să fie luată în considerare și valoarea zăcământului.
Pentru stabilirea prețului de pornire la licitație a fost aplicată metoda activului net corectat, în care bunurile necesare exploatării sunt evaluate diferit de activele considerate fără valoare, și a cash-flow, respectiv a fluxului de numerar, în condițiile în care compania, care a intrat pe profit în ultimii doi ani, a fost tratată de stat ca fiind în stare de faliment și criză de lichidități.
Autoritățile au mai încercat de două ori, în 2008, să vândă compania Cupru Min, dar ambele tentative au eșuat.