Diana Mandache

Patrie și destin

Principesa Moștenitoare a României

Editura Litera

Este o lucrare cu caracter biografic, conținând mărturii ale unor contemporani, ce reunește pentru prima oară o parte semnificativă din șirul miriadelor de întâmplări trăite și oameni pe care i-a cunoscut Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a României, prezentarea fiind făcută din perspectiva istoricului. Destinul Principesei se confundă adeseori cu cel al Regelui, iar viața sa a fost profund influențată de istoria mai recentă din România și sud-estul Europei. Diana Mandache este istoric specializat în studiul regalității europene. A publicat mai multe cărți, printre care: Dearest Missy (Rosvall Royal Books, octombrie 2011), Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania (Sutton, 2004), România, Mitteleuropa și Balcanii (Pro Transilvania, 1999).


Avram Bunaciu

Biografie. Reflecții. Corespondență

Editura Enciclopedică

Cuvânt înainte de acad. Florin Constantiniu. Postfață de prof. univ. Dr. Gheorghe Buzatu. Îngrijirea ediției, studiu introductiv, note și indice onomastic de Liviu Țurcanu.

Avram Bunaciu (1909 – 1983) a fost un jurist și politician comunist român implicat de aproape în procesele celor judecați în perioada postantonesciană de crime de război și contra umanității, precum și în procesele politice și în represiunea din anii stalinismului în România. A ocupat funcții de acuzator public șef, ministru de justiție 1948–1949 și ministru de externe al României (1958–1961). În perioada 1945-1946, Bunaciu a avut funcția de acuzator public șef în comisia de acuzatori publici a Tribunalului Poporului din București. (Tribunalul a funcționat până la 28 iunie 1946).Comisia acuzatorilor publici a examinat cazurile a circa 2700 suspecți de crime de război și crime împotriva umanității, dintre care 668 au fost condamnați, mulți în contumacie. În februarie 1948, după înlăturarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Bunaciu a fost numit ministru al justiției (1948-1949), revenind în această funcție pentru trei săptămâni la finele lui 1957 și începutul lui 1958. Între 1954–1957 a fost secretar al Marii Adunări Naționale, apoi, între 11 ianuarie 1958.

Cartea de față este o culegere de însemnări autobiografice, reflecții și corespondență. Autorul nu și-a finalizat scrierile. A cunoscut oameni, fapte și evenimente cum puțini au avut posibilitatea, din interior. Dar în textele sale nu vorbește despre propriile contribuții la impunerea comunismului în România și nu răspunde multor întrebări, evidențiate de îngrijitorul ediției în studiul său introductiv: “Care a fost contribuția sa la procesul mareșalului Ion Antonescu?; ce s-a întâmplat cu urnele funerare ale celor doi Antonești, care au fost văzute ultima dată în 1947, în biroul secretarului general al Ministerului Afacerilor Interne, funcție deținută atunci de Avram Bunaciu; cum a privit ipostaza de titular la Justiție, în epoca în care au fost puse bazele juridice ale noului regim politic și a fost elaborată o întreagă legislație represivă? Cum explică căderea sa în dizgrație la mijlocul anilor 50? Care a fost contribuția sa la retragerea trupelor sovietice din România? De ce a așteptat scoaterea sa din CC ca să aștearnă pe hârtie gândurile și criticile sale la adresa unui regim pe care l-a slujit din toate puterile 20 de ani?”


Mihai Eminescu

Răpirea Bucovinei

Editura Vestala

Antologie, prefață și note de D.Vatamaniuc. Volumul reunește, pentru prima dată, toate scrierile eminesciene referitoare la partea de sus a Moldovei, publicate de autor sau rămase în manuscrise. Textele sunt însoțite de un bogat aparat critic, datorat profesorului D. Vatamaniuc, de actele oficiale ale răpirii Bucovinei (publicate în anexă) și de cronologia evenimentelor care s-au succedat de la 1775 până la 1940, data celei de a doua anexări a ținutului românesc de nord de către un alt imperiu vecin.

Subiecte #cartea de istorie