La deschidere, euro a fost tranzacționat la 4,4670 lei, în scădere față de nivelul de la finalul sesiunii de luni, de 4,4715 – 4,4730 lei/euro.
Ulterior, cursul a urcat pentru scurt timp până la 4,4760 lei/euro, după care a început să coboare spre 4,4700 lei/euro.
În prima parte a zilei, rata de schimb a coborât până la un nivel minim al ședinței de 4,4670 lei/euro, însă în a doua parte a zilei cotațiile s-au întors peste 4,4700 lei/euro. Cel mai ridicat nivel tranzacționat a fost de 4,4785 lei/euro, iar volumele de tranzacționare au fost reduse pe parcursul ședinței.
În jurul orei 16:30, pe piața interbancară euro era cotat la 4,4745 – 4,4775 lei, cu 0,3 – 0,45 bani (aproximativ 0,1%) peste închiderea de luni.
În același timp, zlotul și forintul erau în stagnare în raport cu euro.
“Piețele sunt liniștite, iar investitorii așteaptă declarațiile privind politica monetară pe care nou președinte Fed le va face în fața Camerei Reprezentanților din SUA”, a afirmat un dealer.
Cursul de referință leu/euro anunțat de Banca Națională a României (BNR) a scăzut marți cu 0,31 bani (0,07%) , la 4,4723 unități, după ce luni a fost la 4,4754 lei/euro.
Leul s-a apreciat ușor și în raport cu dolarul american, cursul de referință coborând cu 1,38 bani (0,42%), de la 3,2851 lei/dolar la 3,2713 lei/dolar.
Cursul de referință leu/franc elvețian a coborât, de asemenea, de la 3,6595 lei/franc la 3,6537 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Ratele medii ale dobânzilor afișate marți pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât de la 2,84% – 3,34% pe an, la 2,74% – 3,24% pe an.
În același timp, ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât la 2,81% – 3,31% pe an, de la 2,93% – 3,43% pe an în ziua anterioară.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a scăzut de la 3,48% la 3,43% pe an.