Un sezon politic extrem de intersant si cu final neasteptat a inceput saptamanile acestea, in Statele Unite. Iesiti din umbra, scuturandu-se de praful gros, de arhiva veche, democratii incearca sa avanseze un candidat credibil in cursa pentru prezidentialele de anul viitor. Culoarul e partial deschis. Oricat ar incerca sa minimalizeze aspectul unele canale de televiziune americane, Bush e intr-o cadere ametitoare de popularitate. Imaginea cu
masele adunate strans in jurul lui, dupa 11 septembrie, a ramas o poza frumoas de album. Micile…neadevaruri, sa le spunem, vandute de administratie, americanilor l-au costat pe actualul presedinte puncte serioase in sondaje. Politica simplista, de scolar rebel care stie el mai bine, a reusit sa trezeasca, pana la urma, resentimentele unei parti a electoratului ( a se citi “potential
electorat”, pentru ca nu se poate spune ca George Bush a castigat cu voturi primul sau mandat). Economia SUA e astazi ca un portavion mandru la vedere, fisurat pe dedesubt. Pacea din Irak seamana izbitor cu razboiul declarat incheiat in luna mai, de un Bush pozand in Tom Cruise, echipat complet, cu costum, casca, avion de lupta si apus de soare. Ce-i drept, PR-ul Casei Albe n-a reusit sa faca rost de curcubeu la timp. Imaginea Americii in lume, deformata de actuala administratie, e astazi cea a unei superputeri arogante, egoiste si manate in lupta doar de considerente materialiste. Daca la toate acestea se adauga somajul in crestere continua dupa 11 septembrie 2001, se creioneaza imediat portretul unui presedinte vulnerabil si e greu de crezut ca mesajele patriotice si cantatul la corzi sensibile ii mai pot seduce intr-un an pe cei pierduti treptat, in trei. In aparenta, sanse de schimbare a administratiei ar fi, doar ca am scapat din vedere un detaliu care nu are de-a face nici cu politica, nici cu experienta: norocul presedintelui Bush. George W. e un om norocos. Si nu ma refer doar la modul in care a ajuns presedinte si la faptul ca s-a instalat la Casa Alba fara sa stie prea bine unde e Afganistanul ( desi putea sa arate pe harta, cu ochii inchisi, unde sunt Arabia Saudita si firmele cu care tatal sau mai face afaceri si
acum, spun gurile rele). Nu, marele lui noroc se cheama Partidul Democrat. Parca paralizat de privirea fixa si de pasul victorios al presedintelui, democratii au ramas, timp de trei ani, imobili, incremeniti in mediocritate. Povestea din 2000 e pe cale sa se repete: nici acum rivalii lui Bush nu au (inca) un personaj capabil sa sparga reduta republicana si sa scoata din cursa imbatabilul PR al presedintelui. Numai abundenta de candidati inscrisi pe lista prezidentiala – zece pana acum – spune multe despre situatia in care se afla democratii. Si mai relevant e ca Hillary Clinton nu vrea sa participe la cursa din 2004, sau cel putin asa pretinde. Daca doamna senator credea ca partidul ei avea vreo sansa, probabil ca n-ar mai fi stat pe ganduri. Un calcul simplu ii arata fostei Prime Doamne ca, in 2008, cu opt ani de experienta in Congres, cu cel
putin o carte de memorii la activ si cu simpatia starnita in inima americanilor ca efect secundar la infidelitatile sotului, sortii ar fi de partea ei.
In rest, cine? Wesley Clark, fostul general care a condus campania NATO din Kosovo, dupa care a devenit corespondent CNN? Sa fim seriosi. Nu are nici experienta politica, nici forta, nici charisma. In plus, e militar si e greu de crezut ca, in contextul international de acum, democratii vor permite sa fie reprezentati la prezidentiale
de un candidat cu asemenea background. Ar mai fi Howard Dean, fostul guvernator de Vermont, dar si el are
o hiba: e un liberal din Nord si, de la JFK incoace, nici un personaj din aceasta zona politica si geografica nu a mai gasit drumul spre Casa Alba. Singurul as din maneca democratilor ar fi un om politic fara cusur. Altfel, in noiembrie 2004, la alegerile pentru Casa Alba,
un republican vulnerabil ar putea intalni un democrat vulnerabil.
Norocul face diferenta.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.