Utilizatorii de smartphone-uri cu sistem de operarare Android sunt tot mai expuși la viruși pe măsură ce rata de creștere a acestora este din ce în mai mare. Deși atacatorii încearcă tot mai mult să rămână nedetectați, există câteva dovezi care pot indica un telefon infectat, potrivit specialiștilor Bitdefender, liderul pieței românești de soluții antivirus.

Cele mai importante semne ale unui telefon cu Android virusat sunt facturile telefonice mai mari, traficul de date crescut, durata de viață scurtă a bateriei, scăderea performanței terminalului și întreruperi ale convorbirilor telefonice.

Un telefon cu Android virusat poate trimite sms-uri la numere cu suprataxă, costurile utilizatorilor cu facturile telefonice devenind mult mai mari. Virușii pot de asemenea descărca date personale din telefonul utilizatorilor, lucru ce duce la un trafic de date crescut. Prin setarea unui volum de trafic minim, utilizatorii pot depista însă dacă terminalul este infectat cu un virus, în urma analizei facturii aferente planului de date.

Virușii pot cauza probleme și în ceea ce privește performanța smartphone-lui, întrucât vor încerca să citească, scrie sau să redirecționeze date din terminal.

O metodă eficientă de depistarea a virușilor poate fi în acest sens verificarea memoriei RAM sau a procesorului telefonului.

Consumul neobișnuit de ridicat al bateriei și apelurile întrerupte sunt alte semne care ar putea indica existența virușilor pe dispozitivele mobile.