Șoferii vitezomani, cei care vorbesc la mobil și pasagerii care nu poartă centura de siguranță ar putea scăpa de amenzile Poliției Rutiere.

Dacă ar fi aplicate propunerile senatorilor, luând ca date de referință amenzile de anul trecut, cel puțin 400.000 de șoferi ar scăpa de amenzi pentru depășirea vitezei cu mai puțin de 20 de km/h peste limita legală.

Asta daca propunerile de modificare a legislației rutiere trecute de Senat vor ajunge să fie votate în plenul Parlamentului.

Printre abaterile care vor fi pedepsite doar cu avertisment scris se numără depășirea cu cel mult 20 km/h a vitezei maxime admise, folosirea telefoanelor fără dispozitiv hands-free, nesemnalizarea schimbării direcției de mers și nepurtarea centurii de siguranță.

“Nu s-a schimbat încă nimic. Șoferii trebuie să știe că acum sunt încă în vigoare prevederile vechi. Este vorba despre propuneri, despre un proiect care va ajunge la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Apoi, proiectul va ajunge în plenul reunit al Parlamentului, după care se va vota forma finală”, a explicat pentru Gândul șeful Poliției Rutiere, comisarul șef Lucian Diniță. Citiți mai mult despre cum ar putea scăpa de amenzi 400.000 de șoferi vitezomani pe www.gandul.info