Cum ar trebui sa fie

“In cladirea Reduta au concertat Franz Liszt si George Enescu, iar poetul Mihai Eminescu, in turneu cu trupa Pascaly, a evoluat pe scena teatrului in perioada
15 mai 16 iunie 1868.”
Aceste cuvinte sunt inscrise pe fatada Centrului Cultural “Reduta” ce poate fi descoperit pe o straduta adiacenta Pietei Sfatului, unde are loc in perioada 12-19 august festivalul Cetatea Muzicala a Brasovului. Am ajuns cu ceva timp inaintea orei de incepere la concertul de deschidere al festivalului si, asezata pe un confortabil fotoliu de piele, in fata unui espresso, exact vizavi de intrarea salii – post de observatie privilegiat pe care nu-l pot avea la Bucuresti in fata nici unei sali de spectacol – am urmarit cu o oarecare curiozitate atat inscrisurile de pe fatada cladirii, cat si publicul care venea la acest concert, cu siguranta complet indiferent fata de faptul ca aici cantasera Liszt sau Enescu. Am vazut melomani trecuti de o anumita varsta pentru care “intrarea gratuita” reprezenta o reala binefacere, tineri sau oameni asezati care sambata seara optau pentru indeletniciri intelectuale, dar si neasteptat de multi turisti americani.
Este deja al patrulea an in care violonistul Sherban Lupu initiaza in calitate de director artistic acest festival, principal organizator fiind Consiliul Judetean Brasov alaturi de fundatia culturala ce poarta numele cunoscutului muzician roman stabilit in Statele Unite. Actuala editie are si o tema, fiind polarizata de personalitatile lui Mozart si Bartok, un simpozion Bela Bartok intregind si cu dimensiunea teoretica un neobisnuit “festival international de muzica clasica si moderna”. Spun neobisnuit pentru ca exista un oarecare eclectism in aceasta intamplare culturala, eclectism despre care Sherban Lupu ne spunea ca ar fi guvernat atmosfera inca de la prima editie, in dorinta de a atrage cat mai mult public catre arta sunetelor.
Desi nimic nu pare mai serios decat muzica de camera, atunci cand ai ocazia sa asculti opusuri diverse din creatia lui Bartok, Mozart, Beethoven, Enescu, Chausson, Ravel, Rachmaninov, Brahms si nu numai, in sase concerte sustinute in opt zile de aceiasi patru muziceini, impresia generala este aceea ca asisti la o serie de serate de muzica de camera petrecute intre prieteni, asa cum se intampla cu multe decenii in urma in casa lui Enescu. Pentru ca pentru noi, in fond, acesta ramane reperul. Iar in astfel de cazuri, complicitatea intre muzicieni si public creste proportional.
Momentele mai aparte in contextul acestui festival, dar “traditionale” deja in formatul manifestarii, au fost concertul de jazz sustinut de Anca Parghel si invitatii sai si seara folclorica, cu Sherban Lupu si taranii virtuozi romani Ioan Pop – zongora, Grigore Chira – bas si Gheorghe Stan – tambal.
Concertul la care am asistat si ai carui protagonisti mai pot fi auziti in serile de vineri, 18 si sambata, 19 august la sala Reduta din Brasov sunt patru interesanti muzicieni cu evidenta vocatie pentru muzica de camera, si anume violonistul roman stabilit in Statele Unite Sherban Lupu si prietenii sai, pianistul britanic Ian Hobson, violistul ungar stabilit in Statele Unite Csaba Erdelyi si violoncelistul de origine romana stabilit in Olanda Mirel Iancovici. Muzicieni experimentati, cei patru nu au probleme cu parcurgerea unui repertoriu atat de amplu si de divers intr-o singura saptamana. In plus, ceea ce impresioneaza este atitudinea lor fata de actul interpretativ, stapana si detasata in acelasi timp, facandu-ne partasi la frumusetea si firescul discursului muzical cu convingerea ca asa trebuie sa fie. Nu perfectiunea, nu versiunile “de disc” sunt cele care seduc in astfel de cazuri. Ci sincera preocupare de a transmite unui public nu foarte cunoscator (cu mici exceptii) secretele unei muzici care atinge si coarda sensibila a prelucrarilor in spirit folcloric (Bartok, Pal Kadosa), dar si puritatea unei muzici clasice in cel mai autentic sens al cuvantului (Cvartetul cu pian de Mozart).