Grupul german Volkswagen va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris noul Passat facelift, versiunea restilizată a modelului de clasă medie lansat în urmă cu aproximativ patru ani. Lansarea noului VW Passat va reprezenta printre cele mai importante prezentări din cadrul ediției de anul acesta a salonului francez.

Pe piața locală, unde Passat este cel mai bine vândut model de clasă medie în ultimii cinci ani, primele exemplare vor fi livrate cel mai probabil în primul trimestru al anului viitor, iar în decembrie vor fi comunicate prețurile oficiale. Spre deosebire de alte facelifturi ale unor modele de clasă medie, Passat vine cu o tranformare puternică în special la nivelul părții frontale, preluând o serie de elemente de la noul Touareg.