Elia AG, tunerul german specializat pe modelele Dacia, Renault și Nissan, a lansat în vara aceasta primele elemente de tuning destinate SUV-ului Duster. În ceea ce privește designul Elia propune trei tipuri de jante din aliaj – unul de 16 inchi, “Elia Ventis” cu un preț de aproape 110 euro janta și două de 18 inchi – Elia Opal II cu finisare pe negru, cu un preț de 185 euro pentru o jantă și Elia Opall II argintii (169 euro). Astfel, Duster este primul model Dacia care poate fi echipat cu jante de până la 18 inchi – dimensiune întâlnită de obicei la mașinile sport sau cele de lux din segmentele superioare. În plus, la capitolul design Elia mai oferă și un ornament pentru evacuare și huse din piele artificială pentru interior.
În ceea ce privește creșterea puterii motorului diesel 1,5 dCi de 110 CP Euro 5, Elia oferă un chip tuning de tip “plug’n play” cu un preț de aproape 600 de euro, prin care se câștigă 12 CP și 25 Nm – astfel Duster va ajunge la o putere de 122 CP.