Vehiculele crossover compact, care combină confortul cu alura sportivă, au fost introduse și în gama constructorilor de automobile de lux, precum Porsche, Jaguar și Mercedes, care vor astfel să atragă clienții mai tineri, relatează AFP.

Porsche a prezentat în premieră, la salonul auto de la Los Angeles, noul crossover compact Macan, fapt care scoate în evidență interesul în creștere al producătorilor de automobile de lux pentru vehicule cu alură de 4X4 dar cu echipare și confort demne de o berlină premium.

Provocarea pentru producătorii de prestigiu este să profite de interesul cumpărătorilor, la nivel mondial, pentru astfel de vehicule, și să atragă clienții mai tineri, pentru care achiziția unei berline de lux ar putea fi intimidantă.

“În ultimii câțiva ani, după declanșarea crizei, cererea mondială pentru crossoverele compact a fost de 65 de milioane de vehicule pe an, cifră care urmează să crească până la 100 de milioane de unități pe an până la sfârșitul acestui deceniu”, a explicat Bernhard Maier, director de vânzări la Porsche.

Creșterea anuală, între debutul crizei și sfârșitul deceniului, va fi astfel de 3%. Pe segmentul crossoverelor de lux, creșterea va fi de 4,5%-4,6% pe an, a precizat Maier.

Porsche a revoluționat deja gama cu SUV-ul Cayenne, dar cu modelul Macan constructorul german vizează clienții din zona urbană, care nu au nevoie de spațiul oferit de Cayenne dar care nu vor să renunțe la un SUV și nici la spiritul sportiv al mărcii, a spus Maier.

“Cel mai important, este vorba de clienți tineri sau cu o concepție tinerească”, a declarat Anna Kleinebreil, asistent manager pentru GLA, crossoverul compact pe care Mercedes îl va introduce pe piață în toamna anului viitor și care se va alătura altor patru SUV-uri comercializate deja de compania germană.

În Statele Unite, vârsta medie pentru un client al Porsche este de 52 de ani. În China, această vârstă este de sub 40 de ani, datorită succesului Cayenne, a observat Maier.

Jaguar, marcă deținută de compania indiană Tasta Motors, se alătură tendinței, chiar dacă nu vrea să concureze marca soră Land Rover, din care Range Rover a făcut pionierat pe segmentul SUV-urilor de lux.

Marca Jaguar a prezentat la Los Angeles un concept de crossover compact, C-X16, care ar putea fi lansat în 2016.

Lincoln, marca de lux a Ford, are la rândul ei un crossover compact, MKC.

Subiecte #auto#Crossover