Greva declanșată în urmă cu o săptămână de cei circa 800 de funcționari ai porturilor din Los Angeles și Long Beach, cele mai mari porturi de containere din SUA, aduce pierderi de aproape un miliard de dolari pe zi economiei SUA, potrivit Bloomberg.

Potrivit analiștilor, prin cele două porturi au trecut anul trecut mărfuri în valoare de 368 de miliarde de dolari, adică peste un miliard de dolari pe zi, sau o treime din traficul de containere al SUA. Porturile din Los Angeles sunt principala poartă de intrare în țară a mărfurilor importate din China și din alte țări asiatice, de la electronice la îmbrăcăminte. De cele două porturi depind circa 316.000 de locuri de muncă în regiune, iar Bloomberg scrie că greva îi afectează deja pe contractorii independenți, cum sunt șoferii de camioane, și începe să se vadă și pe rafturile magazinelor, unde mărfurile de import se împuținează.

O grevă a lucrătorilor portuari din 2002 a afectat atât de puternic lanțurile de aprovizionare încât au fost nevoie de șase luni pentru ca lucrurile să reintre în normal. Atunci, a fost nevoie de intervenția președintelui George W. Bush pentru ca muncitorii să se reia lucrul.

Și acum, mai multe organizații patronale i s-au adresat președintelui Barack Obama pentru a interveni și a-i determina pe greviști să-și reia activitatea.

Cei 800 de funcționari (600 conform altor relatări) nu cer creșteri salariale și condiții mai bune de muncă, ci vor ca angajatorii să le garanteze locurile de muncă, în condițiile în care există planuri ca joburile de funcționari portuari să fie externalizate în țări unde costurile cu forța de muncă sunt mai reduse. Conform Huffington Post, salariul mediu al unui funcționar este de 41 de dolari pe oră sau 87.000 de dolari pe an, iar luând în calcul și celelalte beneficii, compensația anuală a unui lucrător ajunge la 165.000 de dolari.

Totuși cum este posibil ca 800 de oameni care semnează sau plimbă hârtii să blocheze activitatea a două porturi unde lucrează mii de muncitori? Explicația este că cei 10.000 de docheri care încarcă și descarcă marfa de pe vapoare fac parte din același sindicat și s-au solidarizat cu protestatarii refuzând să muncească până ce solicitările acestora vor fi satisfăcute.