La deschidere euro a fost cotat la 4,3800 – 4,3830 lei, respectiv cu 0,2 – 0,3 bani sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,3830 – 4,3850 lei/euro.
Ulterior, cursul a revenit spre nivelul de la închiderea de ședinței de vineri, în cadrul unor tranzacții cu volume reduse.
Astfel, la scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3830 – 4,3850 lei.
Cursul de schimb a coborât spre 4,38 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de vineri, pe fondul recomandărilor unor bănci străine pentru cumpărarea obligațiunilor emise de România.
Analiștii de la BNP Paribas și Societe Generale recomandă investitorilor să cumpere obligațiuni guvernamentale românești, anticipând o evoluție pozitivă în piață și scăderea randamentelor pentru titlurile aflate în circulație.
Cursul de referință anunțat vineri de Banca Națională a României (BNR), de 4,3960 lei/euro, a fost cu 0,36 bani peste nivelul de joi, de 4,3924 lei/euro.
Totodată, paritatea pentru dolarul american a urcat cu 1,19 bani, la 3,3673 lei/dolar. Cursul pentru francul elvețian a crescut de la 3,6031 lei/franc la 3,6102 lei/franc.
Cotațiile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate luni dimineață de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au crescut la 2% – 2,5% pe an, după ce vineri au fost la 1,06 – 1,56% pe an. Creșterea este determinată de o reducere ușoară a lichidității din piața interbancară.
Potrivit dealerilor, lichiditatea este, totuși, în continuare ridicată în condițiile în care valoarea programată a emisiunilor de titluri de stat în această lună este mai mică decât titlurile care vor ajunge la scadență. Astfel, o mare parte a sumelor scadente în aprilie este posibil să rămână în piață și să nu fie reinvestită în titluri de stat.