La deschidere, euro a fost tranzacționat la 4,4240 lei, respectiv cu 0,9 bani – 1 ban sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,4330 – 4,4340 lei/euro.

Cotațiile au coborât în prima oră până la 4,4210 lei/euro, în cadrul unor tranzacții cu volume foarte reduse, potrivit dealerilor.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4235 lei, respectiv cu 0,95 – 1,05 bani sub închiderea de vineri.

Astfel, leul este în creștere cu 0,2% în raport cu euro, în timp ce zlotul și forintul sunt în stagnare.

Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a scăzut vineri cu 0,26 bani, la 4,4373 lei/euro, după ce joi, a urcat la 4,4399 lei/euro și a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni.

În ședințele de miercuri și joi cursul a urcat treptat până la 4,46 lei/euro, deprecierea leului fiind determinată, cel mai probabil, de înrăutățirea sentimentului din piețele globale, pe fondul așteptărilor tot mai numeroase că Fed va reduce stimulul monetar mai devreme decât se estima anterior, dar și de o declarație a guvernatorului BNR Mugur Isărescu privind dispobilitatea băncii centrale de a continua relaxarea monetară.

Spre finalul ședinței de joi cotațiile au revenit aproape de 4,44 lei/euro.

În raport cu dolarul american, leul a continuat să se aprecieze vineri, cursul de referință coborând cu 0,97 bani, de la 3,3254 lei/dolar la 3,3157 lei/dolar.

Leul s-a întărit și în raport cu francul elvețian, iar rata de schimb a scăzut la 3,6033 lei/franc, de la 3,6107 lei/franc joi. Cotația anunțată joi a fost cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Dobânzile afișate luni dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au constinuat să scadă, pe fondul surplusului de lichiditate, și au ajuns la 1,5% – 2,5% pe an, după ce vineri au fost la 1,7% – 2,2% pe an.

Subiecte #curs#deschidere