Rata de schimb a urcat încă de miercuri peste nivelul de 4,48 lei/euro pe piața interbancară, pentru prima dată de la finalul lunii iunie, iar în următoarele zile a fluctuat în jurul acestui nivel.
La debutul ședinței interbancare de luni euro a fost cotat la 4,4775 – 4,4800 lei, cu 0,3 – 0,35 bani (aproximativ 0,07%) sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,4810 – 4,4830 lei/euro.
Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BNR
Ulterior, cotațiile au fluctuat într-un interval îngust, cel mai ridicat nivel tranzacționat în prima oră a ședinței fiind de 4,4775 lei/euro, iar minimul de 4,4750 lei/euro.
La scurt timp după ora 10:00, pe piața interbancară euro era cotat la 4,4750 – 4,4780 lei, cu 0,5 – 0,6 bani (0,1%) sub închiderea de vineri, iar volumele de tranzacționare erau reduse, potrivit dealerilor.
După prima oră a ședinței de la București, zlotul și forintul erau în stangare în raport cu euro.
Cursul de referință anunțat vineri de Banca Națională a României (BNR) a scăzut cu 0,52 bani, la 4,4754 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4806 lei/euro, nivelul maxim începând din 12 septembrie.
Pe de altă parte, rata de referință leu/dolar a continuat să urce ușor vineri, de la 3,2755 unități la 3,2771 unități, reprezentând cel mai ridicat curs începând cu 5 decembrie.
Cursul leu/franc elvețian a coborât de la 3,6591 lei/franc la 3,6498 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate luni dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au crescut ușor, la 1,25% – 1,75% pe an, după ce vineri au fost de 0,78% – 1,28% pe an. Creșterea ușoară vine în condițiile în care luni este ultima zi a actualei perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.
Dobânzile sunt în continuare mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale sunt ușor peste dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.