Cotațiile monedei naționale au urcat peste 4,4350 lei/euro în prima oră de tranzacționare de miercuri, după ce la finalul zilei precedente cursul a coborât la 4,4250 lei/euro, susținut de datele privind scăderea șomajului în SUA.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,4250 – 4,4270 lei, aproape de nivelul de la închiderea precedentă.
În prima oră de tranzacționare cotațiile au crescut treptat , iar în jurul orei 10:30 operațiunile se realizau la 4,4350 – 4,4370 lei/euro.
Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință de 4,4370 lei/euro, cu 1,08 bani mai jos față de luni.
În sesiunea precedentă, rata de schimb a fost de 4,4478 lei/euro.
Leul s-a apreciat și în raport cu dolarul american, iar rata de schimb a scăzut cu 0,7 bani, de la 3,2517 lei/dolar la 3,2447 lei/dolar.
În același timp, cursul de referință leu/franc elvețian a coborât de la 3,6001 lei/franc la 3,5917 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României (BNR) în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate miercuri dimineață de băncile comerciale pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi au rămas în intervalul 1-1,5%.