Centrul de Cultură George Apostu din Bacău pare să sfideze istoria curentă. În fiecare an pe 23 aprilie, la hramul Sfântului Gheorghe, este în sărbătoare. Băcăuani, George Apostu, Geo Popa, Gheorghe Zărnescu și mulți alți purtători ai celebrului nume au de ce să fie mândri.
O expoziție, un catalog, un număr festiv al revistei Vitraliu – tipărită încă într-un format de invidiat, invitați de cinste – academicieni, plasticieni, scriitori, istorici, cărți de artă, au participat la sărbătoarea din acest an. Centrul Apostu și-a propus de la început să facă o legătură interesantă, necesară, vulnerabilizată cândva, fără concurență, între elitele intelectuale de pe axa București – Iași.
De la parcul plin cu sculpturile realizate în anii când erau bani pentru simpozioane, la merii pădureți care te invită la plimbare, cu salciile plecate peste un petec de apă, cu o popicărie devenită sală de expoziții, fosta vilă rezervată activiștilor PCR este de 23 de ani o rezervație culturală la marginea unui oraș în care de prea puție ori se mai recită poezii pe stradă… Există oameni în Bacău care au vocația de a rupe lanțul oricărei tristeți.
În decembrie 1989 am văzut o bibliotecă făcută scrum. După noaptea flăcărilor, am mers la BCU, biblioteca începutului studenției mele. La intrarea principală m-am revăzut cu două dintre bibliotecare. Una dintre ele, cu lacrimi în ochi, doar m-a luat de mână și m-a tras înuntru. „Hai să vezi ce au făcut!”, atât mi-a spus și a început să plângă și mai tare.
Totul era cenușiu, plin de funingine. la etaj, unde erau rafturi urișe cu cărți am văzut dezastrul: toate erau trântite la pământ, smulse din pereți, și făcute scrum. Focul a lăsat urma cărților, care părcă stăteau încă aliniate pe rafturi, dar erau doar cenușă intactă. Cenușa nu o mișcase nici vântul care sufla prin acoperișul ars, dar cărție dispăruseră… Totul era o mare de negru și griuri care nu mai folosea la nimic. Hârtia se pierduse în întuneric, în cenușă…
Acea mare de griuri am revăzut-o pe 23 aprilie. Dany Madlen Zărnescu are la Centrul George Apostu o expoziție de colaje și tapiserii în care descompune și recompune negrul. O alchimie personală și unică. Hârtia neagră, arsă, care pare să acopere orice urmă de viață, explodează iar dintre straturile rupte iese câte o pată de culoare puternică, roșie, albastră, verde… O cruce explică minunea lumii… ieșirea din beznă…
Alteori, fragmente, petale de negru și gri sumbru, sunt recompuse printre stropi de culoare într-un ansamblu care pare într-o permanentă mișcare. Există fragilitate și suplețe în aceste colaje. Liniște și bucurie. Hârtia, un material atât de fragil, care poate fi prea ușor distrusă de foc sau de apă, este la fel de ușor de modelat atunci când îi simți textura, fragilitatea, tăietura, și capătă o expresivitate greu de reprodus. Dany Madlen Zărnescu face hârtia neagră să explodeze și să elibereze culoare. Face loc minunii învierii…