Cristian Vlădescu, președintele Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar, și unul dintre inițiatorii proiectului de lege privind reforma Sănătății a prezentat modul în care sistemul va putea funcționa dacă proiectul va fi adoptat in modul propus de consilierii președintelui Traian Băsescu.

Prezentarea a fost făcută la conferința “Forumul Român de Sănătate”, organizată de Mediafax și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

El spune că pacientul iși va alege casa de sănătate privată, care nu va putea refuza pacientul. Pachetul de servicii de bază va fi același pentru toate casele de asigurări, care vor putea să vină cu oferte pentru a atrage pacienții. După un an, dacă nu sunt mulțumiți, pacienții se pot muta la o altă casă de asigurări.

Casele private primesc bani în funcție de numărul de pacienți pe are îl vor avea pe liste, un model similar celui existent în cazul medicilor de familie din prezent. Casele de sănătate vor tebui să-și aleagă furnizorii de sănătate. Un spital poate încheia contracte cu mai multe case de asigurări.