Cum invatam sa privim

La scoala, invatam sa citim; nu doar texte literare, ci si formule matematice. Nimeni nu ne invata, insa, sa privim astfel incat sa putem “vedea” in mod corect, dar si critic, spectacolele pe care ni le ofera scena teatrului, ecranul televizorului si chiar lumea inconjuratoare. In invatamantul liceal din Statele Unite exista discipline optionale ca teatru, arte plastice sau muzica. Ele nu-si propun doar sa descopere si sa dezvolte talente, ci si sa formeze spectatori, amatori avizati, uneori chiar “cunoscatori” (connoisseurs). Aici, acestia invata limbajul artei: vocabularul semnelor utilizate, modul lor de asamblare (sintaxa), intelegerea continutului (semantica) si strategiile eficiente de influentare a spectatorului (pragmatica).
Initiativa Fundatiei Culturale “Camil Petrescu” de a edita, ca suplimente ale revistei Teatrul azi, carti de teatru si despre teatru cauta sa umple un asemenea gol educational. In seria Mari regizori au aparut, chiar in zilele Festivalului Shakespeare, volumele Calatorie fara sfarsit de Lev Dodin si Calea spre performanta, Dodin si Teatrul Malii de Maria Sevtova, critic si teoretician de la Londra. Cartile sunt complementare si trebuie citite amandoua, ca un tot. Cartea faimosului regizor Lev Dodin ofera o perspectiva dinauntru asupra demersului sau, cea a Mariei Sevtova, una din afara. Discursul creatorului este intotdeauna interesant, dar, in mod firesc, nesistematic. E plin de observatii percutante, dar analizele la rece n-au cum sa-si gaseasca, in el, locul. Dodin povesteste cu pasiune cum porneste de la un roman ca Demonii lui Dostoievski, pe care-l joaca “in intregime” cu actorii sai, fara a astepta ca altcineva sa scrie, in prealabil, o dramatizare. Autorul care scrie detasat de lumea teatrului, imaginandu-si conflicte si construind scene in imaginatie, a lasat locul dramaturgului implicat in viata trupei, care lucreaza pentru actori concreti, cot la cot cu ei, cum facea, la vremea lui, Shakespeare. Subiectul ales este jucat direct, in cadrul unor “probe”, cuvant inventat de regizor pentru a numi metoda sa de lucru prin tatonari succesive. Rezulta un spectacol-mamut de douazeci de ore, care este redus progresiv ca durata, dar crescut in densitate si intensitate. Cartea include stenogramele unor asemenea “probe” pentru spectacolul cu Piesa fara titlu (Platonov) de Cehov, unul dintre marile succese ale Teatrului Malii, condus de Dodin. Iti trebuie multa imaginatie ca sa vezi actul creator dincolo de transcriptia lui ca text, dar efortul merita. Crezul artistic al lui Dodin este expus cu pasiune: “Arta trebuie sa-i faca pe oameni sa se simta la limita. Ceea ce nu inseamna sa-i izoleze de realitate, dar sa le ofere, in schimb, posibilitatea de a experimenta ceva ce nu pot explora in viata de zi cu zi. Arta exista pentru a ma ridica si a-mi aprecia existenta de la un nivel mai inalt. La sfarsitul unui spectacol, sau cand ies dintr-o expozitie, sau cand inchid o carte, sunt adus inapoi pe pamant, insa experienta ramane cu mine” (p. 28).
Maria Sevtova a scris o carte putin obisnuita pentru un critic. Subiectivitatea autoarei nu apare deloc. Banuim ca-i place teatrul lui Dodin, dar considera ca nu parerile, ci analiza ei conteaza. Sevtova a vazut spectacolele de mai multe ori, a citit tot ce s-a scris despre ele, a asistat la “probe”, a discutat cu echipa. Nu a facut o sinteza a acestor informatii, ci o analiza pertinenta si detaliata a demersului artistic care ni se pare, datorita ei, mai interesant si, totodata, mai inteligibil. Punerea in contextul istoric si social este remarcabila. Subtilitatea rationamentelor este evidenta si din urmatorul citat: “Ar fi o lipsa de sinceritate sa romantam totalitarismul, argumentand ca, de fapt, conditiile sale ingrozitoare au permis teatrelor sa se dezvolte; la fel de nesincera ar fi afirmatia ca lipsa timpului liber si a distractiilor sub totalitarism a deschis o nisa in care a intrat teatrul. Dar inamicul s-a dovedit intr-adevar folositor, pentru ca, in afara de placere/ amuzament, teatrul a putut sa-si canalizeze energiile atat in directia dezvoltarii artistice, cat si a celei morale si spirituale a spectatorilor sai” (p. 23). Citind asemenea carti, invatam sa privim.