“A fost cât pe ce să mă nasc sub Turnul Eiffel, iar maica-mea de-abia a avut timp să fugă de pe Champs de Mars și să ajungă pe Avenue de la Bourdonnais, acolo unde locuia; însă am copilărit în Saint Germain des Prés, în casa unde au trăit Merimée, Corot și Ampère, casă situată chiar în fața clădirii unde s-a prăpădit Oscar Wilde. Fantoma din Canterville și Venus d’Ille au fost prietenii tinereților mele…”
Cea care ne dezvăluie aceste detalii se numește Juliette
Benzoni, o scriitoare născută în 1920, care a cucerit, prin
romanele sale (circa 60 la număr), 50 de milioane de cititori din
peste 20 de țări ale lumii. Supranumită “regina romanului istoric”,
sau “Alexandre Dumas în fustă”, venerabila, acum, doamnă Benzoni e
o prezență vie, participă la emisiuni radifonice sau televizate și
își delectează publicul cu noi romane istorice (“Le Bal des
poignards”, 2009) sau cu reeditări ale unor succese mai
vechi.
Deși, dacă e să ne luăm după aspectul coperților ce îi îmbracă
volumele (cu titluri mari, înflorate, desene de Bibliothèque rose
și culori excesive), doamna Benzoni pare hărăzită raftului în care
se odihnesc producțiile Sandrei Brown, scriitoarea e cât se poate
de serioasă, își documentează cărțile cu o rară acribie și pasiune
pentru detaliu și povestește cu șarm, dar fără efecte ieftine.
Multe romane i-au fost ecranizate, fie în lungmetraje, fie în serii
televizate (“Catherine”, “La Florentine”, “Le Gerfaut”, “Marianne,
une étoile pour Napoléon”, “Les Treize Vents” etc.), toate
urmărite, în decursul timpului, de milioane de
telespectatori.
“Dans le lit des rois. Nuits de noces” (“În patul regilor. Noaptea
nunții”) este ultimul titlu care face deliciul francezilor (în fapt
reprezintă o a treia ediție a unui volum tipărit pentru prima oară
în 1983), “o perlă de inventivitate și de anecdote savuroase”, un
roman vesel-trist, cu incredibile amănunte de așternut (lipsite
însă de orice urmă de vulgaritate) și purtând urmele unor fiori pe
care istoria oficială i-a trecut constant cu vederea, auzul și
pipăitul.
“S-a scris enorm despre căsătorie, spun editorii. Însă foarte puțin
despre acele momente intime din apartamentele private, momentele ce
urmau ceremoniilor oficiale. Juliette Benzoni a știut să descopere,
pe firul povestirilor și al unor memorii adesea mai libertine decât
ne-am putea închipui, istoriile privind modul în care au petrecut
noaptea nunții feluriți zei, regi și prinți. Noaptea grandioasă a
lui Alexandru cel Mare, noaptea resemnată a lui Ludovic al XIV-lea,
nopți supraveghate, nopți înlăcrimate, nopți reticente, bizare,
drăcești, entuziaste, disperate. Nopți dramatice care, din cortul
lui Attila până în pavilionul din Meyerling, au pus capăt unei
iubiri sau unei aversiuni într-o baltă de sânge.”
Juliette Benzoni ne poftește să asistăm la toate aceste secrete de
alcov stând confortabil în rândul întâi, ca la cinematograf. O
vedem pe Caterina de Medicis discutând despre dotă, pe rege și pe
papă observând în direct, oricât de neverosimil ar părea, felul în
care viitorul Henri II își drăgălea aleasa, îl vedem pe Philippe
Auguste (de altfel pasionat de sexul frumos, în ciuda relației
tandre cu Richard Inimă de Leu) cum încearcă să cucerească o
statuie (e vorba de recea domniță daneză Ingeburg) și pe care, după
eșecul nupțial, o repudiază, ne întâlnim cu pasionalul Napoleon și
cu Cesare Borgia, cu Henric al VIII-lea și cu Maria de Medicis, în
episoade tandre sau tensionate, în care dialogurile sunt
reconstituite cu minuție arheologică.
O carte pentru vacanță, dar ale cărei ecouri ne pot bântui mult
după încheierea ei. Și care, mie cel puțin, mi-a deșteptat pofta
pentru un posibil volum intitulat “În patul președinților”.
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, n 1982, al Universit`]ii Bucure[ti,
Facultatea de filologie, sec]ia rom=n`-portughez`. Redactor
principal ([i, ncep=nd cu 1991, grafician copertator) la Editura
Eminescu, ntre 1985-2003. Colabor`ri (cronic` literar`, cronic`
plastic`, traduceri) la numeroase reviste culturale, ncep=nd cu
1974. Redactor [i art-director la diverse publica]ii din ]ar`. A
semnat mai multe volume de traduceri [i un volum de interviuri. Din
anul 2000 p=n` n 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminic`.