De cand ma stiu am urat iesitul pe balcon in plina iarna, cand rufele siroiesc si ti se lipesc-turture de palma cand le intinzi pe sarma. Apoi am gasit ca filosofia asezatului pe sarma era mult prea complicata- rufe asezate pe culori, pe marimi, pe categorii. Cel putin in satul bunicilor, era un adevarat cult pentru asezarea asta, iar cine nu reusea s-o duca pana la capat era de-a dreptul neispravit. Ca sa nu mai vorbesc de umilinta pe care trebuie s-o induri expunandu-ti lenjeria intima la doar cativa metri de vecinul din blocul de vizavi. Ei, ca sa nu mai spunem ca de fiecare data se gaseste cate unul sa se planga cum ii curge apa din rufele tale fix peste rufele lui… Din fericire, de o parte din cosmar am scapat , gratie masinii de spalat automate, care-ti stoarce rufele pana aproape de uscare. Aproape, pentru ca umilinta expunerii publice tot a ramas. Printre minunile pe care le-am gasit in America (de care povestesc ori de cate ori am ocazia spre disperarea celor din jur) se numara si cea numita uscator de rufe, despre care nu credeam sa ajung vreodata sa vorbesc. Dar grija ca numai vreo mie si ceva dintre romani isi cumpara uscator de rufe, m-a determinat sa povestesc. Descoperirea am facut-o intr-un subsol de hotel din capitala americana, in care se lafaiau o multime de masini de spalat si uscatoare suprapuse unul peste altul. Am schimbat bancnotele in monede (cam un dolar spalatul, un dolar detergentul si cam tot atata uscatul), am pus rufele la spalat, dupa care m-am asezat la taifas cu portarul, un chinez simpatic, proaspat devenit cetatean american. Dupa o ora si ceva, cand deja ii cunoscusem jumatate din familia lui si cam un sfert din cea a sotiei, am descoperit ca venise randul uscatului. Inca mai bine de o ora! Incurcata de atatea nume chinezesti carora nu le mai puteam tine sirul, am capitulat, si epuizata, m-am retras in camera de hotel cu un brat de rufe ude, pe care le-am intins pe calorifer. A doua experienta n-a mai fost atat de anevoioasa, desi tot intr-un subsol s-a petrecut. Singurul inconvenient, daca vreti, a fost ca, la sfarsitul sedintei, hainele mele scoteau scantei, se electrizasera si abia-abia am apucat sa le dezlipesc una de cealalta. Din punct de vedere practic, dar si psihologic , uscatul la masina te scuteste de numeroase umilinte. Din nefericire insa, nici una din masinile pe care le-am cunoscut nu rezolvau problema timpului, intrucat trebuia sa veghez momentul cand rufele erau spalate, pentru a le arunca in uscator. Dar pana la urma, daca ai o companie placuta, un taifas mic pe uscator n-are de ce sa dauneze. Iar daca nu taifasuiti, puteti citi, va puteti uita la televizor si cate si mai cate.
claudia.covaci@zf.ro
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.