Noul regulament de creditare pentru persoanele fizice pe care BNR îl va introduce pe piață și prin care se înăspresc condițiile pentru a lua împrumuturi este mai mult un instrument de educare a bancherilor, ca să nu repete greșelile trecutului.
Așa spune șeful supravegherii sistemului bancar din Banca Națională, Nicolae Cinteză, cel care de 12 ani știe toate măruntaiele tuturor băncilor. Când toată lumea vrea să facă educație poporului cum și cât să se împrumute pentru ca un credit să nu devină o povară, cineva vrea să-i educe pe bancheri cum să dea credite pentru că întâi de toate acei bani au fost dați de cineva din bănci. Viața și ceea ce a scos la iveală după apariția crizei a arătat că cei care vorbeau și predicau despre responsabilitatea pe care o au atunci când luau bani în depozite de la “pensionari”, uitau de acest lucru și atunci când dădeau credite. Prețul? În ultimii trei ani băncile locale a trebuit să ceară de la proprii acționari peste 1,3 mld. euro numai pentru capital, ca să nu mai vorbim de miliardele de euro care a trebuit să fie aduse ca linii de finanțare pentru a susține activitatea din România.
În anii de boom al creditării, 2004-2008, acționarii băncilor de aici, grupuri financiare internaționale, au împins șefii de la București să dea cât mai multe credite pentru a câștiga cote de piață, având în vedere intrarea României în Uniunea Europeană cu toate avantajele care ar fi decurs. Mai este și varianta că președinții de la București ai băncilor au prezentat la sediile centrale planuri de dezvoltare exponențială, având în vedere gradul scăzut de bancarizare. Putea cineva să pună stop “dezvoltării”, dacă era cerută cu insistență? Având în vedere acest lucru, tot bancherii au presat pe toate căile pentru o relaxare a condițiilor de creditare astfel încât să dea cât mai mulți bani și să își îndeplinească targetul de vânzări și cota de piață. Ce risc? Ce bonitate a clientului dacă condițiile de pe piață se schimbă? Ce luare în calcul și a variantei în care francul elvețian s-ar aprecia? Ce posibilă intrare în faliment a unei companii? Ce posibilă cădere a economiei? Un câmp a devenit dintr-o dată un complex rezidențial de top, cu piscină, restaurante, grădinițe. Asta pe hârtie.
Toate lucrurile de mai sus au fost uitate, atunci când în joc erau măririle de salarii, primele și bonusurile. Și bancherii sunt oameni, și ei au aspirații și dorințe. Iar acționarii lor aprobau voioși, fără să știe și fără să își pună problema că semnau propria lor “condamnare” de mai târziu, când BNR le-a cerut să vină cu bani de acasă ca să acopere găurile de la București.
Degeaba au mers bancherii la cursuri de risc în străinătate, dar și la noi. Înainte și în timpul boomului nu s-a prins nimic de ei. Acum în criză au trecut de partea cealaltă a baricadei și au descoperit cât de riscante sunt afacerile pe care le-au finanțat sau cât de riscantă este economia românească. Ar vrea să crediteze, dar n-au cui, pentru că toată lumea a devenit “nebancabilă”. Pentru că nimeni nu le mai trece pragul, dintr-o dată sucursalele au devenit un lucru fără utilitate. Și pentru că multe piețe au căzut în criză, o parte din companii s-au dus și ele la vale. Iar insolvența este cea mai bună cale de supraviețuire pentru proprietari. Iar pentru bancheri un bun prilej pentru a cere noi bani acționarilor ca să acopere pierderile. Până la urmă insolvența este un proces în care toată lumea își dă mâna, și antreprenorul, și bancherul.
Prin 2007 a venit la mine secretara de la ZF să îmi spună că pleacă. Terminase Facultatea de Drept și voia să facă altceva. Unde te duci, întreb. Într-o bancă! Și cum ai ajuns acolo? Am dat un interviu și m-au luat. Succes, să ai o viață bună în continuare, urările de rigoare. Trece peste două luni pe la ZF și o întreb: Cum e la bancă, ce faci acolo? Dau credite! Cum adică dai credite? Fac dosare și le trimit spre aprobare! Și merge treaba? Nu mai fac față! Vin cererile ca să dăm credite pe bandă rulantă și trebuie să le dăm spre aprobare rapid. Avem targeturi lunare de îndeplinit. Dacă ne facem targetul, ne dau prime. Și cât e dobânda, dobânda efectivă, DAE la creditele voastre de consum? Păi 18-25% la lei și 12-16% la euro, cât o fi! Cât ai aprobat cel mai mult? Vreo 100 de mii de euro. Și vă mai dau oamenii banii înapoi? Or să aibă de unde? Păi asta nu e problema mea, eu trebuie să fac dosarul astfel încât să fie aprobat. Trebuie să ne mișcăm repede. Ce să îți spun, succes! Ce s-a întâmplat după apariția crizei? Acționarii acelei bănci tot vin cu bani de acasă și încă nu au terminat. Ironia sorții. Unde se transferase ea, după ce a apărut criza? La departamentul de risc la aceeași bancă. Mai aprobi credite, o întreb? Nu, cum să aprob? Tu nu te uiți că e criză? Nu aprob nimic! Ce, n-am ce face!
Plătește cineva pentru educația bancherilor? Da, acționarii și clienții buni. De asta nu scad dobânzile. Asta, pentru că din marjă mai trebuie acoperite și găurile și educația.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.