Cu un potențial ridicat de dezvoltare în România, pensiile facultative sunt o opțiune tot mai interesantă de economisire pentru un trai mai bun la vârsta pensionării. Astfel, pensiile facultative le oferă românilor oportunitatea să contribuie cu până la 15% din salariul brut pentru a economisi pentru pensie, în plus față de pensia de stat și de pensia privată obligatorie, care se acumulează într-un cont individual prin virarea, în prezent, a 5% din contribuțiile pentru asigurari sociale.

În prezent, există o bază solidă pentru dezvoltarea sistemului de pensii private în următorii ani într-un ritm mai rapid decât până în prezent, într-un context în care românii au de unde alege o pensie administrată privat care să raspundă necesităților și așteptărilor pe care le au pentru viitor, iar activele sunt administrate prudențial și randamentele înregistrate de fonduri sunt foarte bune, cu o medie anuală, de la lansare și până în prezent, de peste 10% pentru pilonul II și de aproape 8% pentru pilonul III.

În același timp, odată cu creșterea cotei de contribuție la polonul II la 6% în 2016, implementarea reformei pensiilor începută în 2008 se va finaliza, iar participanții vor deveni mai atenți la rolul pensiilor private în planul lor financiar pe termen lung. În acest context, rolul angajatorilor este esențial pentru a sprijini românii să se implice activ în asigurarea unui trai mai bun la pensie. În prezent, aproximativ 61,1% din contribuțiile la fondurile facultative de pensie sunt plătite de angajatori, în timp ce 38,9% dintre participanți au plătit singuri contribuțiile în primul semestru din 2015. Astfel, angajatorii pot deveni un catalizator important de creștere a pieței pensiilor facultative, pe măsură ce vor integra tot mai mult pensia facultativă în pachetele de beneficii extra salariale acordate angajaților.