„Cum pot fi remediate inegalitățile? Cartea lui Thomas Piketty vine să clarifice problema.” (Le Monde). Economia inegalităților semnată de Thomas Piketty a apărut în colecția „Eseuri & confesiuni” a Editurii Polirom, în traducerea lui Cătălin Drăcșineanu.
Economia inegalităților reprezintă o expunere condensată a ideilor dezvoltate de economistul francez în bestsellerul internațional Capitalul în secolul XXI. (”Capitalul în secolul 21”, cartea scrisă de economistul francez Thomas Piketty, a fost un bestseller, a stârnit controverse în lumea academică a științelor economice cu ideea că problema inegalității tot mai mari dintre venituri poate fi rezolvată prin taxe puternic progresive pe venitul investit și pe avere. Piketty argumentează că în economiile de piață moderne randamentele capitalului privat investit sunt în general mai mari decât ritmurile de creștere ale veniturilor și producției, iar diferența explică creșterea inegalității. Piketty consideră că singura modalitate eficientă de a corecta dezechilibrul sunt taxe puternic progresive pe venitul investit și pe avere, de până la 80% și de preferat la nivel global pentru a preveni fuga capitalului în regiunile cu taxe reduse.)
Inegalitățile economice sunt consecința concentrării capitalului în mâinile câtorva persoane? Creșterea cheltuielilor pentru educație poate diminua decisiv inegalitatea de șanse? Sistemele moderne de transfer de capital garantează o bună redistribuire sau trebuie regândite?
În căutarea soluției, celebrul economist se concentrează mai întâi asupra inegalității capital/muncă, aspect fundamental al analizei sociale începând cu secolul al XIX-lea, pentru a ajunge la problema centrală în prezent: inegalitatea veniturilor provenite din muncă.
Thomas Piketty recurge în eseul său la exemple din diferite țări pentru a analiza mecanismele aflate la baza inegalităților și a găsi o cale de diminuare a acestora.
„Problema inegalității și a redistribuirii – subliniază Thomas Picketty – se află la baza conflictului politic. În termeni foarte simpli, putem spune că, în mod tradițional, conflictul central pune față în față următoarele două poziții.
Pe de o parte, poziția liberală de dreapta ne spune că doar forțele pieței, libera inițiativă și creșterea productivității permit cu adevărat îmbunătățirea pe termen lung a veniturilor și a condițiilor de trai, în special ale celor mai defavorizați, și că, prin urmare, acțiunea publică de redistribuire, în afara faptului că trebuie să aibă o dimensiune moderată, trebuie să se limiteze, în orice caz, la instrumentele care interferează cât mai puțin posibil cu acest mecanism virtuos, cum ar fi, de exemplu, sistemul integral de prelevări și transferuri (impozitul negativ) al lui Milion Friedman.
Pe de altă parte, poziția tradițională de stânga, moștenită de la teoreticienii socialiști din secolul al XlX-lea și din practica sindicală, ne spune că doar luptele sociale și politice pot permite ameliorarea suferinței celor mai nevoiași produse de sistemul capitalist și că acțiunea publică de redistribuire trebuie, dimpotrivă, să pătrundă in inima procesului de producție pentru a pune sub semnul întrebării modul în care forțele pieței determină profiturile însușite de proprietarii de capital, precum și inegalitățile dintre salariați, de exemplu, prin naționalizarea mijloacelor de producție și fixarea de grile salariale constrângătoare, și nu prin limitarea la plata impozitelor pentru finanțarea transferurilor fiscale.
Acest conflict dreapta/stânga demonstrează, mai întâi, că dezacordurile privind forma concretă și oportunitatea unei acțiuni publice de redistribuire nu au la baza, în mod necesar, principii contradictorii de justiție socială, ci mai curând analize contradictorii ale mecanismelor economice și sociale care produc inegalitățile. Există în realitate un anumit consens asupra mai multor principii fundamentale de dreptate socială: dacă inegalitatea este cauzată, cel puțin în parte, de factori pe care indivizii nu îi pot controla, cum ar fi inegalitatea bunurilor inițiale transmise de familie sau ca urmare a norocului, pentru care indivizii respectivi nu pot fi învinovățiți, atunci este drept ca statul să încerce să amelioreze, într-un mod cât mai eficient, soarta persoanelor celor mai defavorizate, adică a celor care au fost obligate să se confrunte cu factorii noncontrolabili cel mai defavorabili. (…)
Doar o analiză minuțioasă a mecanismelor socioeconomice care produc inegalitatea ne‑ar putea permite să dăm partea lor de dreptate acestor două viziuni extreme șdreapta liberală și stânga tradiționalăț ale redistribuirii și, poate, să contribuim astfel la implementarea unei redistribuiri mai corecte și mai eficiente. Obiectivul acestei cărți este de a prezenta stadiul actual al cunoștințelor care ne permit să progresăm în această direcție”, subliniază autorul în introducerea volumului.
Thomas Piketty este director de studii la École des hautes études en sciences sociales și profesor la École d’économie de Paris, specializat în studiul inegalităților economice, mai ales din perspectivă istorică și comparativă. Dintre lucrările publicate, menționăm: Les hauts revenus en France au XXe siècle. Inégalités et redistributions 1901-1998 (2001), Peut-on sauver l’Europe? Chroniques 2004-2012 (2012), Le Capital au XXIe siècle (2013). În 2013 a primit premiul Yrjö Jahnsson, acordat de European Economic Association.
Thomas Picketty – Economia inegalităților. O expunere condensată a ideilor dezvoltate în bestsellerul internațional „Capitalul în secolul XXI”. Editura Polirom, colecția eseuri. Traducere de Cătălin Drăcșineanu