Cum racordezi o țară la structurile europene și internaționale? Ai grijă să fie bine reprezentată de cei care vin în “shuttle diplomacy”, că vorbim de miniștri, secretari de stat, șefi de agenții etc, respectiv te asiguri că ai experți excelenți în grupurile de lucru și între funcționarii instituției cu pricina. România a stat din 1989 încoace slăbuț comparativ cu potențialul său din această perspectivă, cu excepții însă, observându-se totuși în ultimii ani un reviriment, în special la capitolul Bruxelles-Luxemburg-Strasbourg, pe axa instituțiilor europene.
Ce se poate face cu “shuttle diplomacy”? Se pot face multe, în contextul în care factorul politic – căci el vine în general în delegații – înțelege ideea de consiliere și se lasă consiliat în definirea unei viziune coerente de țară. Restul e abilitate de networking și negociere, în combinarea apărării interesului național cu necesarul compromis pentru obținerea unei majorități într-o adunare cu geometrie complexă a intereselor. Aici este necesar un progres mult mai mare, iar progresul nu poate veni decât din presiunea publică pentru o prestație calitativă mai bună la nivelul aleșilor.
Ce se poate face la nivelul grupurilor de experți, veniți în vizită la nivelul grupurilor de lucru? În primul rând, antrenarea lor în “de-ale instituției”, de către românii care sunt deja la fața locului, și le pot oferi informații prețioase cu privire la cutumele instituționale, dar și limitele în care se poate negocia: de multe ori vezi, în funcție de națiune, delegații fie prea curajoase fie prea pasive, și mai tot timpul extremele nu sunt apreciate în aparatele birocratice internaționale.
Dacă în primele două cazuri se poate vorbi de delegații “naționale”, din ce în ce mai mult în cadrul instituțiilor internaționale ajung români pe bază efortului personal, pe baza unor proceduri dure de selecție. Sunt mândri pe bună dreptate de munca lor, mulți nu ajung acolo pe baza unor referințe naționale, și așadar e important ca în cazul acestora instituțiile românești, prin reprezentanțele de la fața locului, să întindă primele mâna, pentru a stimula crearea unei veritabile rețele românești în organizația internațională cu pricina, cu un flux inteligent al informației. Nimeni nu are de pierdut din această deschidere, toți au de câștigat: dacă ne uităm la alte națiuni, care fac tot posibilul de a-și promova oamenii în instituțiile internaționale (iar pentru poziții mai înalte, mai mereu e nevoie de recomandare națională, indiferent cât de bun ai fi ca tehnocrat), înțelegem de ce este un joc win-win. Între timp, pentru România și români, a bon entendeur salut!
Dan LUCA este Doctor în Relații Internaționale și Studii Europene, profesor la universități din Bruxelles, București și Cluj. Este autorul a 3 cărți despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european și dilemele comunicării. Își desfășoară activitatea la Bruxelles din 1997 și este președintele ˝Casei Europei˝ Bruxelles.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.