Romania este, dupa Bulgaria, cea mai saraca tara din Uniunea
Europeana. Insa nu trebuie uitat de unde s-a plecat. De la un
salariu mediu net de 50 de euro in 1992 romanii au ajuns sa
castige, in 2008, un salariu 
mediu net de 355 de euro. Salariile au inceput sa creasca
puternic in ultimii ani pe fondul lipsei fortei de munca (milioane
de romani muncesc in strainatate) intr-o economie care avea toate
atuurile de partea ei. Salariile au crescut puternic si in
administratie, echilibru care trebuie refacut acum. Recesiunea si-a
spus cuvantul asupra castigurilor salariale.
Inflatia, care in primii ani ai revolutiei ajunsese la ritmuri ametitoare (250% in 2003), pe fondul liberalizarii preturilor, o situatie pe care romanii nu o cunoscusera in timpul comunismului, a scazut la o cifra abia dupa 15 ani de la revolutie.
Somajul in Romania nu a fost chiar de speriat, de-a lungul
vremii, cea mai inalta cifra a sa fiind inregistrata in 1999, in
anii in care Romania se afla in plina criza
economica. Ulterior, in statistici, somajul a scazut. Dar
nu trebuie uitat ca peste trei milioane de romani se afla la lucru
in strainatate. Acesta a fost imensul avantaj al integrarii in
Uniunea Europeana – faptul ca cei care nu aveau locuri de munca
aici le-au putut cauta in Europa, trimitand, in aceeasi vreme,
acasa miliarde de euro.
Productia industriala a scazut accentuat in primii ani de dupa revolutie, atunci cand Romania, pe fondul destramarii fostului imperiu comunist, a pierdut unele piete traditionale, ale fostului CAER (Consiliu de Ajutor Economic Reciproc). Si-a revenit usor in timpul premierului Vacaroiu, dar datele arata ca acea crestere a fost mai degraba o crestere “pe stoc” a unei industrii nerestructurate. Productia industriala si-a reinceput prabusirea in anii guvernarii de dreapta a regimului presedintelui Constantinescu care a fost obligat sa taie in carne vie si sa restructureze dramatic sectoare energoface precum mineritul si metalurgia. Industria a inceput sa creasca dupa 2000 si a atins varful in 2001.