“Leagănul respirației”* este un roman ieșit din comun din toate
punctele de vedere.
Întâi, nașterea lui are o poveste ce nu poate fi ignorată: planul
de a scrie o carte împreună cu prietenul și poetul Oskar Pastior,
călătoria făcută în Ucraina și strania lui reacție când a revăzut
locul unde a trăit patru ani, dispariția lui neașteptată cu puține
zile înainte de festivitatea la care i s-ar fi decernat un mare
premiu literar, povara deciziei și apoi curajul de a scrie despre
lucruri păstrate sub tăcere atâția ani: deportarea etnicilor
germani, șvabi și sași, în lagăre de muncă de pe teritoriul Uniunii
Sovietice.
În al doilea rând, scriitoarea părăsește temele și autobiografismul
ce au impus-o și scrie despre experiența colectivă a comunității
germane din România învăluită decenii la rând în tăcere. Șvabii și
sașii au avut un destin neobișnuit: războiul i-a readus în atenția
tuturor cu dubla condiție de cetățeni români și de etnici germani,
au avut de înfruntat și îndurat și cerințe și pedepse pentru cele
două apartenențe. Nazismul s-a folosit de germanitatea care le-a
păstrat identitatea pentru a-i atrage, comunismul a exploatat
aceeași minoritate în mai multe feluri, primul fiind cel de a-i
trimite în lagăr, ultimul – de a-i vinde statului german.
Herta Müller deschide poarta spre un cotlon zăvorât al istoriei:
lagărele unde în primii ani postbelici au fost trimiși la munca de
reconstrucție oameni care aveau o singură vină, cea a apartenenței
etnice, între ei antifasciști notorii, cu vârste cuprinse între 17
și 45 de ani. Și lectura cărții produce șocuri diferite pentru
cititorii germani, români și străini, revelând ceea ce istoria
oficială a ascuns sau pur și simplu a ocolit să scrie. Și de aici,
miza mare a cărții: drama individului care plătește culpe
colective, singur în marea singurătate a lumii.
În al treilea rând, romanul a fost receptat ca eveniment literar
european încă de la apariție, în septembrie 2009, lună ce a
precedat “nobelizarea” scriitoarei. Depășind granițe și mize
culturale și ideologice, romanul o afirmă ca prozatoare unică și
este în curs de traducere în 45 de limbi. Probabil va deveni
romanul major al primului deceniu din noul mileniu, fixând trei
repere definitorii pentru veacul deja încheiat: imaginea lumii,
condiția omului și ipostaza tragică a mesagerului ceresc.
Secolul al XX-lea a determinat scriitorii să creeze alți cronotopi
– tranșee, închisoare sau lagăr, singurele ce pot descrie
războaiele și universul concentraționar trăite de majorități și de
minorități, de popoare și de indivizi. Privind retrospectiv, ce
diferență uriașă față de curente culturale ce au configurat cu
totul alte imagini ale lumii blânde sau suportabile: clasicii –
grădina și salonul, romanticii – pădurea și castelul, simboliștii –
parcul și orașul.
Mai mult, condiția omului este cea de prizonier, lagărul a ajuns
“acasă” al său, pe care-l asimilează mai târziu cu tinerețea, cu
anii furați, cu locul familiar. Aici, mesagerul ceresc este Îngerul
Foamei. Lagărul impune propriul mod de viață, șir de relații cu
semenii, acte fundamentale, distorsionând esența umanului. Infernul
a devenit spațiul ființării, în locul celor patru elemente
consacrate apar zgură, ciment, chimicale.
Cu acest roman, Herta Müller reușește să depășească granița dintre
poezie și proză, căci aproape în fiecare capitol, din episoadele
narate țâșnesc fulgere de intensă, uluitoare forță lirică. Un pasaj
care nu-ți iese din minte după lectură în capitolul “Plopii negri”:
întreaga lume percepută ca sicriu. Ori enunțul de concentrată
frumusețe: “Cerul jos, pământul sus, și-ntre ele, iarbă.”
Scriitoarea germană plecată din România comunistă repetă în
biografie și roman, după aproape șapte secole, periplul din “Divina
Comedie”: Oskar Pastior și-a asumat rolul de călăuză, îndeplinit de
Virgiliu pentru Dante. “Leagănul respirației” este “Infernul”
dintr-o Comedie a ororii pe care secolul XX a experimentat-o cu
milioane de oameni. Cititorul român are privilegiul de a citi
capodopera Hertei Müller în traducerea excepțională a lui Alexandru
Al. Șahighian. Motivația juriului suedez pentru decernarea
Premiului Nobel își găsește astfel o confirmare strălucită:
“descrie cu lirismul ei concentrat și proza plină de sinceritate
universul celor deposedați”.
*) Herta Müller, “Leagănul respirației”, traducere din germană și note de Alexandru Al. Șahighian, Editura Humanitas fiction.